GrimCris organizeaza un concurs avand ca premiu o licenta BitDefender Internet Security 2011 ( o licenta este valabila pentru trei PC-uri etc. – mai multe detalii aici).
Pentru participarea la acest concurs trebuie sa povestesc experienta mea cu limitele impuse de parinti pentru folosirea computerului.
Incep prin a spune ca incepand din clasa a doua pana in clasa a saptea am avut un jaf de calculator la mana a doua pe care nu mergeau decat miniclipurile si Office 2003 ( ura, tinand cont ca impreuna cu Acrobat Reader intr-o versiune arhaica si cu Windows XP Proffesional ocupam 1,6GB de pe HDD; cand depaseam 2GB nu mai mergea deloc, fapt acceptabil tinand cont ca ca HDD avea doar 3 GB si sa nu uit de cei 64 MB RAM, dar asta-i alta poveste). Existenta unui calculator asa de performant m-a facut sa ma lipsesc de orele ( extreme) petrecute in fata calculatorului, reducandu-ma la maxim jumatate de ora – pare imposibil, nu?. Au fost sase ani in care parintii mei nu au au stiut ce inseamna sa impui copilului un anumit program in fata calculatorului ( ca tot mi-am amintit, mergea si Borland Pascal).
In luna mai ( clasa a saptea) mi-am cumparat actualul PC, la acel moment o varianta destul de buna existenta pe piata, si au inceput adevarate;e probleme . Aceste probleme, trebuie sa recunosc, au fost putine, deoarece am fost ascultator si determinat sa intru la CNU si nu am riscat deloc sa iau o nota proasta in tezele cu subiect unic.
Evident aceasta renuntare a vost determinata si de sfatul parintilor care, pot sa spun acum, au facut ce era cel mai bine. Stateam maxim o ora si jumatate, poate doua, dar dupa ce imi faceam temele .
Pana acum aceasta a fost singura data cand parintii mi-au restrictionat accesul la PC sau m-au sfatuit ( a sfatui != a obliga) sa imi limitez timpul petrecut in fata monitorului.
( Daca imi amintesc mai bine, pot spune ca limita a mai fost cauzata si de deficientele mele de vedere care s-au remediat in timp).
Acestea fiind spuse, consider ca parintii trebuie intr-adevar sa aiba grija cat timp stau copii lor in fata PC-ului si , in cazuri extreme, sa intervina prompt in limitarea timpului petrecut in fata monitorului.
Ma bucur ca nu am avut de-a face cu niste limite stricte, ma bucur ca au fost foarte putine si , cel mai important, am avut si eu o rol important in negocierea limitelor.
Si eu am avut o prostie de Pentium II pana prin clasa a VII-a. Avea 64MB RAM si 2 GB HDD. Mergea ţuţ cu Windows 98, dar pentru ca pierdsem driverele, eram nevoit sami bag XP-ul. Ăsta ocupa 1.6GB, iar mie îmi încăpea doar Age of Empires II şi Microsoft Office. Internet n-aveam, că ducea lipsă de placă de reţea. Mamă, ce mă mai enervam când trebuia să-l deschid (dura cel puţin 5 minute)
Internetul era un vis si pe al meu. Tot un Pentium II era. La mine nu stia ce inseamna Turn Off, ci doar Hibernare. Insa cea mai mare problema o aveam cu imprimanta. Cand trebuia sa imprim ceva, datorita memoriei RAM mici ce nu accepta driverele, trebuia sa stau cu discul cu driverele si sa dau Install de fiecare data cand aveam nevoie de ceva de printat.
Bai juniorilor, eu am inceput cu Windows 95… Nu vreti sa stiti cum a fost.
Si eu am trecut prin Win95, pe urma WIndows 98 si am ajuns sa ma bucur si azi de XP…