Despre casele din lemn și un vrâncean în foișor

Sunt vrâncean, iubesc zona aceasta și, din fericire, am văzut ceea ce înseamnă să locuiești la țară, precum și ceea ce înseamnă apartamentul la bloc. Ambele au avantaje, ambele au dezavantaje. Am putea porni o dezbatere pe această temă, însă, de multe ori, vom fi subiectivi atunci când vom face alegerea finală.

Casa din lemn, o alegere subiectivă pentru mine

Eu, de exemplu, aș alege întotdeauna case din lemn. De ce din lemn? Nu știu să explic exact, la fel cum, într-un interviu pe un post de televiziune, cred că Antena 3, îl auzeam acum câțiva ani chiar pe actorul Mircea Diaconu vorbind de această alegere – casa și casa din lemn. Sper să nu ofer o informație greșită pentru că nu acesta este scopul meu.

Vrancea, un loc de suflet

Revenind la Vrancea, este locul meu de suflet. Am fost prin toată țara și pe alte meleaguri și de fiecare dată am folosit zona mea ca punct de referință. Mă minunez de potențial și de modul greșit în care este folosit, dar, în același timp, am speranța că voi putea cândva contribui la îmbunătățirea acestei zone și, pe urmă, să știu că voi putea să vin și să stau în fața unei case din lemn. Și aici discutăm tot de lemnul vrâncean.

Whist în foișor

Mă gândesc la un foișor, mă văd jucând whist pe o masă în interiorul foișorului cu diferite persoane. De fapt, acest lucru l-am făcut de câteva ori în câteva perioade în diferite locuri, motiv pentru care mi-a rămas întipărită imaginea și aș dori să o readuc mai aproape. Foisoare avem de unde alege, avem diferite modele și putem să ne îndeplinim, în acest mod, visele sau visurile.

Revin cu încă un pahar de subiectivitate pentru că avem suficientă și vă voi prezenta cum văd eu acel foișor în grădină. În primul rând, la acesta se ajunge printr-o cărare mărginită de cireși, motiv pentru care primăvara va fi un adevărat rai. Tot cireși vor fi și în jurul acestui foișor. Cunoaștem cu toții peisajele oferite de civilizația japoneză cu florile de cireș și impresia pe care o lasă aceștia.

Primăvară, cireși, foișor, aer curat, relaxare…

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.