De la pro SMURD la „Jos dictatura!”

Cred că este timpul să vin cu o părere, a mea, prin care să îmi explic opinia față de aceste manifestări violente și inutile. Am fost acuzat că stau într-un fotoliu confortabil, la căldurică, uitându-mă la televizor ( ceea ce nu am ), în loc să ies în stradă, să lupt pentru solidaritate și așa mai departe.

Aici nu este vorba de solidaritate. Iar dacă ar fi să fac asta, aș fi un promotor al ipocriziei. De ce? Pentru că eu nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă, iar solidaritatea nu se referă la asta. În viziunea mea, solidaritatea se bazează pe o viziune comună. Și da, sunt laș și nu ies în stradă pentru un ideal mascat, politizat ș.a.m.d. Nu mă reprezintă aceste manifestări care au depășit de foarte mult timp normalul. Să înțeleg că ceea ce am învățat din 2011, un an al revoltelor, este că doar prin astfel de lucruri ne putem impune? E rău, dacă am făcut asta. „The Governments should be afraid of their people” – este un citat din filmul „ V from Vendetta”. Nu, nu este așa. Mai întâi trebuie să încercăm să păstrăm pacea.

Ceea ce se întâmplă acum  a depășit cu mult stadiul în care oamenii îl susțineau pe Raed Arafat. Și nu e bine. SMURD nu va muri. Când ne gândim că totul a pornit la o dezinformare masivă a populației ne vine să plângem. SMURD nu va muri. E drept că sunt câteva prevederi în proiectul de lege care ar trebui modificare, însă ați citit toate cele 86 de pagini? La televizor este promovată dezinformarea. A devenit o luptă politică, dar nu vreau sa ma bazez in afirmatiile mele pe asta.

Eu, unul, nu eram înainte de acord să existe doar SMURD-ul pentru că, să fim serioși, sunt foarte promovați. Nu este normal să nu existe concurență. Raed Arafat, în opinia mea, a luptat pe totul sau nimic. Nu a obținut totul și și-a dat demisia, având în spate sprijinul unor oameni care au fost ajutați prin intermediul acestui serviciu medical de urgență. Apoi a apărut mass-media care, fiind manevrată de interesele politice, a pus gaz pe foc. Oamenii au ascultat, fără să gândească, și au ieșit în stradă. Rezultatul? Dacă îi întrebi motivul vor spune absolut toate nemulțumirile pe care le-au avut de-a lungul timpului. Nu e normal. Vedeți ce provoacă dezinformarea?

Nici eu nu sunt mulțumit de faptul că vom plăti mai mult pentru sănătate conform proiectul de lege și ținând cont de mediocritatea în care se scaldă salariile din România, dar, oameni buni, în loc să fiți patru milioane care nu faceți altceva decât să vă uitați la Lună, nu mai bine munciți și contribuiți pentru o Românie mai bună? La ieșit în stradă și la manifestări violente vă pricepeți, dar la muncă?

Am fost făcut inutil, am fost acuzat că nu îmi exercit dreptul de cetățean. Am dreptul să aleg, am dreptul să fac ce vreau, în limitele legii și moralității. Nimeni nu mă poate obliga să îmi încalc principiile. Poți exista și fără să ieși în stradă. Poți face ceva util, nu să acuzi, să încurajezi violența și nesimțirea, dezinformarea și partizanatul dus la extrem.

Revolta s-a transformat într-una împotriva sistemului actual. Nu este asta soluția. Oameni buni, ați avut ocazia să mergeți la vot și să vă alegeți preferații, în funcție de preferințe și nevoi. Ce ați făcut? Ați mâncat mici cu muștar și, foarte mulți, nici nu v-ați ridicat din fotoliu când ați avut ceva de spus. De asemenea, aveți niște reprezentanți pe care i-ați votat. De ce nu vă duceți la ei și încercați să îi convingeți să rezolve problema într-un mod diplomatic? Dacă nu vreți, suferiți! Chiar cei care ies acum în stradă au adus România unde se află acum. Dar nu numai ei.

Am zis că trebuie să acceptăm reforma. Măcar să vedem dacă funcționeză o perioadă mai mică sau mai mare. Spunând „nu” oricărei inițiative nu vom rezolva nimic, absolut nimic. Sistemul actual nu se va schimba deloc, va rămâne același, corupt fiind puțin spus. Să pricep că vă placeți să mergeți și să dați cu zecile de milioane către doctori pentru a fi puși mai înainte pe lista de așteptare? Așa ați făcut până acum, ilegal, însă acum, practic, faceți asta legal.

Timpul va spune dacă ceea ce se întâmplă acum a fost un pas bun sau nu. Nu putem să cunoaștem rezultatele înainte să înceapă trecerea ideilor prin toți pașii. Să nu uităm că proiectul de lege promovează evoluția bazei materiale din spitale.Nu susțin nici statul în banca ta, dar nici aceste manifestații. Se pot găsi și alte soluții. De ce să nu dezbatem, să ne comportăm ca niște oameni câtuși de puțin educați?

Eu, unul, așa gândesc. Poate că ar trebui să mă duc într-un centru de reeducare, așa cum am fost sfătuit din mai multe părți. Mulțumesc! O zi bună!

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

6 Replies to “De la pro SMURD la „Jos dictatura!””

  1. Offf offf si iar offf!!! De necrezut cea ce spui dar adevarat sunt multi lesnesi care asteapta sa vina veniturile de la luna…cei care conduc tara nu dau alte exemple. tara are nevoie de oameni capabili si loiali populatiei sa arate multimi drumul intrun mod posibil de realizat. Toti isi dau parerea de facut mai putin.Promit si uite ce fac …avem presedinte un om care nu se tine de cuvint….asa ca iesim noi in strada protestem ne ranim intre noi ca asa e poporul romin …in loc sa tragem la raspundere intrun mod diplomatic pe cei care trebuie….aha si uitasem ..normal ca nu suntem motivati de muca cu asemenea salari si dumnezeu mai stie ce sefi care habar nu au cum sa conduca sa sa menejeze o turma…sa le faca pofta de munca nu asa sa fugi de muca deaceia am ajuns si in criza…..infine sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa reusim sa trecem cu bine peste tot ceea ce va veni si sa ne dea intelepciune sa putem sa facem compromise …nu numai noi dar si celor care conduc..si sa putem trai intr-un mod pasnic si civilizat cu toti. Multumesc! Doamne ajuta!

  2. Sunt total de acord!
    Demisia lui Arafat si toata tevatura cu SMURD sunt doar un pretext pentru o revolta ( ca nici macar nu e revolutie la momentul actual, nu e organizata), o revolta ce mocnea de multa vreme. Ma indoiesc ca se va ajunge la un consens si mai ales sunt sigura ca rezultatul final nu va fi unul favorabil, de nicio parte.
    Da, si eu am sustinut ideea cu diplomatia si mi s-a spus ca “o petitie nu e citita de nimeni”, cand eu nici macar nu am mentionat petitia ca mijloc de rezolvare a problemei. Dar…multe cuvinte au ajuns sa aiba un sens prea limitat.

    1. Si asta chiar reprezinta o problema. Pentru ca, pe langa, cred eu, inconstienta aceasta cu iesitul in strada intr-un mod violent, oameni sunt raniti, ajung in spital, viata lor fiind afectata.

Comments are closed.