Credința în date(le la care avem acces)

Credința în date(le la care avem acces)

Confuzia dintre date și știință este din ce în ce mai evidentă în discursul public privind vaccinarea.

Schematic, discursul public este orientat astfel: datele arată că vaccinarea este bună, concluzie asumată ca rezultat al științei, deci vaccinarea universală este calea de a depăși pandemia. Probabil a fost auzit foarte des acest mesaj în cadru colegial, dar și în alte contexte.

Mesajul este întâlnit în rândul liderilor opiniei publice, în rândul politicienilor, în rândul autorităților, chiar și companii private transmit acest mesaje în încercarea de a conduce lumea spre vaccinare. Logica de poziționare din spatele acestei abordări este una bazată pe utilitarism și comunitarism, nicidecum pe individ. Această poziționare este esențială în generarea răspunsului anti-COVID-19, putând chiar contesta întreg demersul de vaccinare actual într-un mod susținut, având la bază chiar argumente științifice (evitându-le pe cele neștiințifice sau pseudo-științifice). Este un aspect pe care antivacciniștii îl folosesc din plin în discursul antitetic al acestora. Însă sunt câteva probleme.

Datele pe care ne bazăm sunt cele la care avem acces. Unii, pe bună dreptate, au acces la mai multe astfel de date, alții mai puțin. Sunt mai relevante sau mai puțin relevante. Ajungi să ai încredere în acele date, nu să te bazezi pe ele pentru că reflectă o anumită realitate. Iar încrederea nu este despre știință, ci despre emoție și credință. Sunt datele la care ai acces după ce acestea au fost filtrate de autoritatea politico-administrativă. Așa se face că experții români au lucrat mult timp cu date false în timpul pandemiei privind numărul de morți. Dacă ești specialist în epidemiologie sau în politici publice, lipsa acurateții acestor date contează în modelele și recomandările pe care le generezi în lupta cu pandemia. Din cercetător în sănătate publică și zone aferente, poți ajunge să fii cel mult analist de date pe baza unor astfel de incidente.

Ceea ce se întâmplă mai departe este parte a procesului politic. Poți să ai și situația în care ai cele mai bune date la îndemână, să le folosești la cele mai înalte standarde, să generezi un rezultat, iar acesta să intre într-o spirală asupra căreia nu ai control. Intervențiile ultime vin din partea politicii, mediei, afacerilor, și a altor entități interesate. Este construit un discurs în jurul acelor rezultate care, repet, pot fi la cele mai înalte standarde, dar care să fie instrumentalizat politic, în sens larg, și să nu mai reflecte adevărul științific. Nu există, de exemplu, un argument științific pentru vaccinarea generalizată cu doza a treia în rândul tinerilor. Nu avem nici informații suficiente asupra impactului vaccinului. Există argumente bazate pe date și interpretarea lor în acest mod. Deloc suprinzător, guvernul danez și-a propus prin planul național de reziliență să ancheteze efectele negative ale vaccinurilor COVID-19. Dar datele și concluziile derivate pe baza acestora nu sunt singurele modele epistemice aplicabile acestui experiment global.

Mai mult, mesajul folosit în numele științei ignoră din logică politică – construire a opiniei publice, generare de emoție, acceptare a soluției de politică publică, etc. – tocmai faptul că vaccinarea nu este o soluție universală. Iar „știința” nu spune că este o soluție universală, ci că în anumite condiții poate livra anumite rezultate. Știința nici nu spune că este singura soluție, căci nu este rolul ei să facă aceste recomandări. Mai mult, discursul științific nu are cum să cuprindă formulări de tipul „în general, beneficiile depășesc riscurile”. Aici este vorba de un alt domeniu, al analizei de risc, care nu este o știință, ci o metodă care generează cunoaștere, evident care poate fi studiată folosind metode științifice. Beneficiile depășesc riscurile este un discurs util atât timp cât este menținut în limitele sale probabilistice, temporare, și nu numai. În România, acest argument s-ar putea să se bazează chiar pe pseudo-știință, încercând să dăm impresia științificității unui demers bazat pe ceea ce considerăm cea mai bună formă de cunoaștere la care avem acces, chiar ca susținători ai săi. .

Desigur, există o știință a datelor. Dacă analiza de date este cea mai bună formă de cunoaștere la care avem acces în gestionarea pandemiei, atunci este momentul unor întrebări privind limitele acestora. Însă trebuie să vorbim de limite, cum am început această postare. Multe dintre informațiile obținute astfel nu respectă bazele metodei științifice, putând fi ușor falsificate. Antivacciniștii au reușit în România să folosească foarte eficient această abordare. Știința bazată pe date are anumite standarde care trebuie respectate. Mai mult, nici aceasta nu lasă se se înțeleagă că vaccinarea este singura cale de a depăși pandemia. Folosirea datelor ca evidență asupra eficacității vaccinurilor la scară universală ridică numeroase semne de întrebare, mai ales când nu se face un zoom out asupra interacțiunii cu alte științe individualizate și un zoom in asupra asumpțiilor și tehnicilor folosite. Iar din perspectiva poziționării în acest raporturi ridică numeroase semne de întrebare asupra raportării științei la individ. Mai multe întrebări de etică la orizont, se pare.