De ceva timp, am decis să vă țin la curent cu ceea ce se mai întâmplă prin Consiliul Național al Elevilor (sau CNE). Ei, bine, există și un site care vă oferă informațiile de bază legate de activitatea în această structură. Este vorba de consiliulelevilor.org, locul unde veți putea găsi informații utile legate de membri, proiecte, documente publice.
Veți putea găsi știrile legate atât de activitatea la nivel național, cât și la nivel județean. Practic, este un bun început dacă vrei să afli mai multe detalii cu privire la ceea ce se întâmplă în CNE, structura reprezentativă a elevilor ce are rol consultativ al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
