Comisia Europeană propune relaxarea restricțiilor pentru călătorii neesențiale către Uniunea Europeană. Este o recomandare propusă spre a fi aprobată de state membre. Cei vizați de aceste măsuri de relaxare sunt cei care ar trebui să intre în UE din întreaga lume. Relaxarea pentru călătorii neesențiale vine în sprijinul cetățenilor din țările extra-euroene care au o situație epidemiologică bună și pentru cei care au primit ultima doză recomandată din vaccinurile autorizate de UE în urmă cu cel puțin 14 zile.
Mai mult, această relaxare a restricțiilor poate fi extinsă către vaccinurile care au primit aprobarea Organizației Mondiale a Sănătății, deschizând lista cetățenilor care pot să se bucure de mai multe drepturi de circulație pe teritoriul european la aproape întreaga planetă, cu mai multe restricții chiar pentru cetățenii europeni.
Propunerea creează o situație distopică în care cetățenii statelor non-UE vor avea mai multă libertate în UE față de cetățenii statelor membre ale UE. Practic, dacă ești un britanic sau un american, printr-o listă inițială de șapte țări, poți avea mai multe drepturi cu privire la circulația în interiorul statelor UE față de un cetățean european din Suedia, Spania sau România. Considerațiile privind statutul vaccinării vor adăuga un noi nivel de segregare, căci va fi folosit mecanismul certificatelor digital verzi, pseudonimul folosit pentru a masca pașapoartele COVID-19.
Pentru a avea cetățenii pe lista de origine pentru care sunt relaxate restricțiile, statele extra-europene vor putea să falsifice datele privind testarea COVID-19. Comisia propune să amendeze criteriile luate în evidență la stabilirea pragului pentru luarea în considerare a impactului campaniilor de vaccinare. Astfel, propunerea este de a crește pragul cumulat pe 14 zile de cazuri de COVID-19 notificate de la 25 la 100 de cazuri în urma căruia să fie luate măsurile. Problema, după cum dovedește India, este că statele care nu testează sau testează puțin, ascuzând amploarea fenomenului, sunt avantajate. Totodată, în cazul acestora noile mutații ale virusului vor avea o perioadă de cel puțin două săptămâni în care se pot plimba liber.
Nu există nicio evaluare a impactului acestei măsuri, dovedind guvernarea arbitrară realizată de autoritățile europene. Această decizie este strict politică, luată fără o participare solidită a specialiștilor statelor membre UE și fără a avea o bază științifică adecvată. Însăși motivarea recomandării amintește că vaccinurile pot ajuta la limitarea transmiterii, fără a preciza dacă elimină sau nu transmiterea, transformând astfel cetățenii care se bucură de imunitate naturală în cetățeni de rang secund și creând câteva aberații în funcție de condițiile de vaccinare.
Chile este un stat care dovedește absurditatea introducerii acestui mecanism. După sărbătorile pascale și relaxarea restricțiilor, deși sunt printre campionii globali ai vaccinării, COVID-19 a început să facă ravagii. Speculațiile de moment spun că ar fi că această emergență este cauzată de vaccinul folosit, unul chinezesc, dovedit eficient în alte ipostaze. Chiar și așa, OMS este în pronunțare pentru aprobarea Sinovac, Sinopharm și Moderna, deschizând portița acestora pentru a fi luate în considerare în plan european, inclusiv pentru a permite cetățenilor vaccinați cu acestea să se bucure de mai multe libertăți în Europa față de plătitorii de taxe europeni.
