Elevii din liceele vrâncene și-au ales reprezentanții

CJE Vrancea a anunțat rezultatele alegerilor din licee

M-am implicat în Consiliul Județean al Elevilor Vrancea timp de trei ani. A fost o perioadă care m-a învățat multe, reușind să sar câțiva pași ulterior. Structurile reprezentative ale elevilor funcționează până când aceștia ajung să creadă că li se cuvine totul, ceea ce este un fals. Este nevoie de interdicții și de reguli care să fie respectate. Să nu uităm, totuși, care sunt scopurile învățământului formal și că reprezentarea elevilor înseamnă mai mult decât goana după drepturi.

Întâmplarea face să fi auzit colegi și parteneri de proiecte din diferite părți ale lumii vorbind de probleme identice, prin urmare privesc de multe ori cu multă sfială ideile prin care ne propunem să introducem o nouă perspectivă. Încă nu am primit un răspuns credibil din partea celor care laudă testele internaționale pentru care China și Vietnamul au rezultate mai bune. Ca o primă idee, elevii trebuie și să învețe, nu doar să își ceară drepturile și să uite de îndatoririle pe care le au.

Cu toate acestea, tinerii pot produce anumite schimbări. Sărind peste faza cu problemele pe care le au, este bine că există oameni care se implică și care doresc să facă ceva pentru cei din jurul acestora. Din acest motiv, am considerat Consiliul Elevilor ca fiind o simulare a proceselor democratice și o modalitate de formare, învățare și experimentare în contexte nonformale și fără prea multe contracte.

Astăzi, am primit o a doua serie de rezultate din partea Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, conținând rezultatele alegerilor din liceele vrâncene. Îi felicit pe noii aleși și le doresc un mandat frumos și util, amintindu-le că vor găsi întotdeauna un sprijin în mine, dacă vor avea nevoie. Cred că este o modalitate prin care mă pot revanșa pentru ceea ce am învățat datorită perioadei petrecute în CJE Vrancea.

sursa imagine: Ververidis Vasilis / Shutterstock.com

 

Rezultate alegeri 14 octombrie 2015

Astfel că la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Rânghianu Andreea a devenit noul președinte cu un număr de 616 voturi. Bejenaru Ingrid(425 voturi), Morcov Pahoncea Elena(246 voturi) și Gegea Vlăduț(198 voturi) au ocupat funcțiile de vicepreședinte, în timp ce postul de secretar a fost ocupat de Pleșa Pătrășcan Elena Raluca(740 voturi).

În cadrul Colegiului Național „Unirea”, funcția de președinte a fost ocupată de Dobre Ruxandra, unicul candidat, care a obținut 585 voturi. La funcția de vicepreședinte, pe primele trei locuri s-au clasat Tudose Teodora(386 voturi), Ignat Marian(383 voturi) și Grigore Gabriela Valentina(336 voturi) ocupând funcțiile vizate. Postul de secretar a fost ocupat de Mirică Mihai, acesta obținând un număr de 345 voturi.

La Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Grădinaru Cătălina a ocupat funcția de președinte cu un număr de 105 voturi, în timp ce funcțiile de vicepreședinte și secretar au fost ocupate de Dobre Viorica Cristina(228 voturi), respectiv Țugui Lăcrămioara(346 voturi).

Noul președinte al  Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” este Palade Adelina, aleasă cu un număr de 688 voturi. Lemnaru Alexandra(526 voturi)și Ene Sorina(508 voturi) ocupă funcțiile de vicepreședinte, iar Vișan Daniela(578 voturi) ocupă funcția de secretar.

La Liceul Pedagogic  „Spiru Haret” rezultatele alegerilor au fost favorabile pentru Ionescu Roxana(346 voturi), aceasta ocupând funcția de președinte. Tudoroiu Denisa(266 voturi) și Bălăceanu Denisa(258 voturi) au ocupat funcțiile de vicepreședinte, iar cea de secretar a fost obținută de Necula Mădălina(398 voturi).

 

 

În ceea ce privește Colegiul Tehnic „G.G. Longinescu”, Munteanu Maria a reușit să își convingă colegii că ea merită să îi reprezente, astfel obținând funcția de președinte cu un număr de 64 de voturi. De asemenea, funcția de vicepreședinte a fost ocupată de Moșoiu Sorina(83 voturi), iar Țârdea Silvia(63 voturi) ocupă funcția de secretar.

Chirilă Loredana Mădălina(292 voturi) este noul președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, în timp ce funcțiile de vicepreședinte sunt ocupate de Isac Georgiana(284 voturi) și Albu Laura Georgiana(119 voturi), iar funcția de secretar o ocupă Cociorbă Georgiana Mihaela cu un număr de 334 voturi.

 

 

La Liceul cu Program Sportiv Focșani, funcția de președinte a fost ocupată de Neagu Giani, acesta obținând un număr de 233 voturi, în timp ce funcțiile de vicepreședinte au fost ocupate de Fronea Elena(185 voturi) și Gurguiatu Carmen(145 voturi),iar cea de secretar, Dobre Camelia(205 voturi).

Actualul Birou Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor Liceul Teoretic „Eremia Grigorescu” Mărășești este format din Monac Andreea(184 voturi), ocupant al funcției de președinte. Crigu Maria(133 voturi)ocupă funcția de vicepreședinte, iar cea de secretar este obținută de Mănăilă Oana cu un număr de 222 voturi.

Elevii Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu au optat pentru o echipă formată din Palade Andreea aleasă în funcția de președinte cu un număr de 190 voturi, Stancu Denisa(196 voturi), ocupantă a funcției de vicepreședinte și  Pricope Andreea Valentina(212 voturi), secretar.

La Liceul Tehnologic Odobești, funcția de președinte a fost ocupată de Clinteanu Marius(55 voturi), Gheba Daniel(20 voturi) a ocupat funcția de vicepreședinte, iar cea de secretar a fost ocupată de Spătaru Angela(55 voturi).

Rezultate alegeri 8 – 13 octombrie 2015

La Liceul Teoretic „Emil Botta”, funcția de președinte a fost ocupată de Popa Cristina, unicul candidat, care a obținut 730 de voturi. La funcția de vicepreședinte au aplicat cinci candidați dintre care pe primele trei locuri s-au clasat Novac Irina(284 voturi), Rogozan Andreea(235  voturi) și Acatrinei Ana-Mihaela(134 voturi) ocupând funcțiile vizate. Postul de secretar a fost ocupat de Bejan Denisa(549 voturi), aceasta obținând mai multe voturi în defavoarea contracandidatei sale Hîrjoabă Ana(220 voturi).

În cadrul Liceului de Arte „Gheorghe Tăttărescu”, Cruceanu George a ocupat funcția de președinte cu un număr de 136 voturi, în timp ce funcțiile de vicepreședinte și secretar au fost ocupate de Saghin Ovidiu(257 voturi), respectiv Balaci Bianca(258 voturi).

La Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” rezultatele alegerilor au fost favorabile pentru Olaru Oana Alina(300 voturi), aceasta ocupând funcția de președinte.  Păduraru Elena(214 voturi), Cimpoiașu Oana Ionelia(68 voturi) și Țintea Ștefan Alexandru(49 voturi) au ocupat funcțiile de vicepreședinte, iar cea de secretar a fost obținută de  Mocanu Mădălina Roxana(263 voturi).

Noul președinte al  Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” este Abdulah Marinela-Camelia aleasă cu un număr de 202 voturi, Ilie loredana-Elena(275 voturi), Hîrju Ionelia(275 voturi) și Boroș Mihaela(275 voturi) ocupă funcțiile de vicepreședinte, iar Mihalcea Mălina(274 voturi) ocupă funcția de secretar.

La Liceul Tehnologic „Gheorghe Balș” s-a înregistrat un număr record de aplicanți dornici să ocupe unul din posturi, însă funcția de președinte a fost ocupată de Petrea Roxana, aceasta obținând un număr de 89 de voturi, în timp ce funcția de vicepreședinte a ocupat-o Tăbăcaru Andreea(117 voturi), iar cea de secretar,Dima Georgina(130 voturi).

În ceea ce privește Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești, Petroiu Claudia a reușit să își convingă colegii că ea merită să îi reprezente, astfel obținând funcția de președinte cu un număr de 184 de voturi. De asemenea, funcția de vicepreședinte a fost ocupată de Strâmbei Cătălina(153 voturi), iar Fistoc Nicoleta(204voturi) ocupă funcția de secretar.

 

 

Actualul Birou Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor din Liceul Teoretic „Simion Mehedinți” Vidra este format din Stratton Andrieș Honor Maria(214 voturi), ocupant al funcției de președinte,Mazăre Gabriel(129 voturi)ocupă funcția de vicepreședinte, iar cea de secretar este obținută de Neguț Alina cu un număr de 214 voturi.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “Elevii din liceele vrâncene și-au ales reprezentanții”

  1. Eu am slabit de la 89 la 63 de kg in numai o luna, fara diete, doar cu cafea verde cumparata online de pe
    site-ul oficia, pentru a citi povestea mea si alte zeci de fete care au slabit
    cu aceasta cafea verde cu poze de inainte si dupa ce au slabit ai aici blogul meu : bit.ly/1izVc1h

Comments are closed.