Cetățenii europeni au decis: înghețarea negocierilor pentru aderarea Turciei

Cetățenii europeni au decis: înghețarea negocierilor pentru aderarea Turciei

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, a fost o amenințare directă la adresa drumului european al republicii pe care o conduce încă de acum zece ani, când a promovat o modificare constituțională prin care își pregătea consolidarea puterilor și pregătirea unui rol de președinte puternic.

Sistemul politic actual al Turciei, atât de slab cât este, este rezultatul unei subminări ce a nu a apărut după încercarea de lovitură de stat din iulie 2016, ci care a fost derulată de mai bine de zece ani.

Constituția Turciei din 1982 a fost amendată prin referendum în 2007, când s-a decis alegerea președinteului prin vot popular în locul votului Marii Adunări Naționale a Turciei, un demers susținut de Erdogan care cerea ca președintele să fie ales de popor. O altă întrebare care s-a aflat pe buletinul de vot s-a referit la cvorum necesar în legislativ, fiind redus de la 67% la 34%. Au mai fost și alte propuneri, dar ideea principală este că de atunci a fost consolidată puterea. Voturi împotrivă au venit din aceleași locuri ca în cazul voturilor care nu au fost pentru AKP la ultimele alegeri parlamentare. Referendumul constituțional a trecut cu aproape 67% din voturi.

Mai departe, am mai avut reformele constituționale, modificări în legislativ, o serie de legi ciudate și reacția la Primăvara Arabă. Episodul Gezi si ce a urmat în ultimii trei ani a culminat cu represaliile disproporționate față de așa-numiții vinovați de încercarea de lovitură de stat din iulie 2016.

În 2005, s-a redeschis procesul de negocieri privind aderarea Turciei la Uniunea European[. Capitole noi s-au redeschis inclusiv în contextul crizei refugiaților. Practic, indiferent de abuzurile împotriva drepturilor și libertăților fundamentale și a unei orientări clare pro-est a lui Erdogan, Uniunea Europeană și guvernele europene au preferat să nu recompenseze vecinul. Doar Boris Johnson, actualul ministrul de Externe britanic, critica, la fel ca acum, Turcia.

Parlamentul European, forul reprezentativ al cetățenilor europeni, a dat un vot simbolic pe 24 noiembrie 2016, condamnând „măsurile represive disproporționate” luate de guvernul turc și susținând înghețarea temporară a negocierilor privind aderarea în circumstanțele actuale. Rezoluția a fost votată cu 479 de voturi pentru, 37 împotrivă și 107 abțineri.

Împotriva a ceea ce spun unui analiști, nu este o mișcare pripită a eurodeputaților în defavoarea uneia strategice. Din contră, dacă parlamentarii europeni nu ar fi acționat astfel, puterea normativă a Uniunii ar fi fost clar dezavantajată de un astfel de compromis.

Este un vot simbolic, având în vedere că Comisia Europeană din proprie inițiativă sau la cererea unei treimi a statelor membre, are competența de a recomanda suspendarea negocierilor, rolul Parlamentului fiind undeva în fundal, acela de a fi informat. Decizia este luată de Consiliu cu o majoritate calificată, după ascultarea părții turce.

Problema este că interesul Comisiei Europene este de a urmări interesele Uniunii Europene, fiind prinsă între mai multe probleme – Turcia poate exporta insecuritate, Turcia este plătită de UE cu miliarde de euro pentru a încetini criza migranților, Turcia este un vecin important la limita unora dintre cele mai presante crize internationale. La rândul lor, Consiliul și statele membre vor fi la fel de pragmatice, iar cooperarea cu Turcia, chiar și cu un dictator, este benefică pentru ele. Să nu uităm că în criza migranților, opoziția a fost inspirată în primul rând de guvernele naționale, nu de entitățile subnaționale sau de cele supranaționale. Încotro?

Vor urmări statele membre și Comisia voința cetățenilor sau vor mări decalajul între ceea ce se vrea a fi Uniunea în discurs și ceea ce este în practică? Eurodeputații vor o înghețare temproară a negocierilor cu Turcia privind aderarea. Ce doresc ceilalți actori instituționali?