Am ajuns pentru prima dată în municipiul Slobozia, reședința județului Ialomița, acum câteva zile. Este un orășel mic, de câmpie, unul care nu este dominat de monumente sau de o valoare istorică inegalabilă, dar dispune de peste 10 farmacii, semn că țânțarii nu sunt singura problemă.…
Sâmbătă, am trecut și pe la ONGFest
Nu am reușit să merg nicăieri la Noaptea Muzeelor, cozile fiind mult prea înfiorătoare, însă am vizitat ONGFest – Târgul Economiei Sociale, un eveniment aflat la a șasea ediție și care a reușit în jur de 150 de organizații nonguvernamentale în Parcul Tineretului.…
Câteva imagini din Cluj
Astăzi, am reușit să realizez câteva cadre printr-o piață centrală din Cluj, în limita timpului disponibil. Adică foarte puțin. Conferința la care particip alături de reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor, veniți din toate județele țării, are un program foarte important pentru viitorul elevilor din România.…
Beciul Domnesc – crama de la Odobești deținută de Vincon Vrancea (Galerie Foto)
Beciul Domnesc este una dintre cele mai vechi crame din România, fiind deținută de Vincon Vrancea. Este cea mai mare vinotecă profesională din România, vinurile cele mai vechi datând din 1949. Construcția este un monument istoric.
Am văzut această cramă în vizita oferită de Vincon Vrancea acum o săptămână.…
Imagini de la aniversarea Colegiului Național „Unirea” – 24 ianuarie 2013
1866 – 2013… 147 de ani… un liceu … un stil de viață, după cum se amintește în minunatul refren al imnului compus de Taxi.
Ca în fiecare an, din nefericire ultimul, am participat la activitățile organizate de elevii și profesorii Colegiului Național „Unirea”.…
APOCALIPSA ALBĂ revine! Focșaniul sub zăpadă
Scenariul de anul trecut se repetă. După un 24 ianuarie acceptabil, a urmat o zi plină de zăpadă. A-nceput de ieri să cadă, câte-un fulg mai pe-nserat, norii nu s-a deplasat, iar zăpada a ajuns, din nou, un păcat.
Astăzi, la ora 12:00, aveam: drumuri înzăpezite (dar pe care se lucrează pentru rezolvarea problemelor), cetățeni care arunca zăpada de pe trotuar în stradă, stâlpi care se prăbușesc (aici nu știu motivul), oameni care înoată în zăpadă.…
Chiojdeni, 3 ianuarie 2013
Chiojdeni, când zăpada dispare
Este un loc în care ajung din ce în ce mai rar, însă unul cu un potențial imens. Potențial agroturistic, aer curat, peisaje excepționale, bucate tradiționale, obieceiuri, tradiție, istorie, totul într-o localitate vrânceană – Chiojdeni.
E ger și în Focșani
Frig, mijloace de transport în comun pline, oameni așteptând în magazine, gheață pe jos, cel mult -7 grade Celsius, geci, căciuli, mănuși, fulare, grabă și răceală sunt cuvintele care caracterisează sezonul de iarnă. Gerul își face simțită prezența. De exemplu, la ora la care scriu articolului sunt -18 grade Celsius.…
Piața Unirii sub efectul luminilor lui Decembrie
Piața Unirii arată fain luminată. Evident, dacă nu privim kitschul, gunoaiele de pe jos, idioțenia unor cetățeni și modul în care sunt aprinse luminile în tot centrul orașului în miezul zilei pentru a înlocui beculețele nefuncționale.
Atașez o galerie foto cu niște imagini care îmi plac:…