Castelul – Franz Kafka

Am început să citesc această carte prin iunie. De fapt, primele cinci pagini. După o pauză de o lună și un pic, mi-am reamintit de ea acum vreo trei zile și am continuat să mă las purtat de cuvinte. Am ajuns și la final, un pic cam dificil, dar am ajuns.

Înainte să scriu mai departe, trebuie să precizez că ceea ce scriu eu acum sunt doar niște impresii, nimic mai mult. Am rămas uimit de modul în care o carte, neterminată, te poate ține în suspans, fără să fie vorba de ceva modern. Este o poveste liniștită și care te face să te gândești dacă nu cumva fiecare secundă pierdută ținând în mână o hârtie nu reprezintă o piedică în atingerea obiectivelor.

Dacă castelul, pe lângă simbolul birocrației, mai reprezintă și idealurile pe care vrei să le atingi, te apropii de ele, dar nu ajungi niciodată să pui mâna pe ele. Să fie birocrația de vină? Posibil. Sau poate nu. Poți interpreta acest roman în multe moduri, fiecare fiind corect, atât timp cât este bine argumentat.

„Castelul” a fost publicat post-mortem, nefiind finalizat. Oricât ai încerca să ajungi în castel, încercând să îți depășești condiția, nu vei reuși. Chiar dacă treci de primele ziduri, altele vei întâlni în cale, unele din ce în ce mai mari, mai greu de pătruns și mai obositoare. Poate că aceasta este societatea în care trăim… sau poate că nu. Este necesar un singur punct ca să agiți această lume și să o faci și mai încâlcită, dar și mai neputincioasă.

Se poate discuta mai mult despre acest roman, dar doresc să citesc și altele aparținând lui Franz Kafka.

5 Replies to “Castelul – Franz Kafka”

  1. Sincer, eu nu am reusit sa termin “Castelul”. Ma bucur ca tu ai facut-o si ca ti-a placut. Sa citesti neaparat “Procesul”, cred ca e ceva mai accesibil, desi, la un moment dat mai ciudat.

  2. Din cate stiu eu “America” este singurul roman neterminat din opera lui Kafka.. Cel putin asta reiese din toate scrierile criticilor despre Kafka (chiar daca recunosc ca nu am citit prea multa critica referitoare la Kafka).

    Intr-adevar finalul este putin socant in cazul “Castelului” dar din cate imi dau seama este finalul romanului, chiar daca unul cat se poate de deschis…

  3. Buna! Stiu ca au trecut cativa ani, dar poate iti aduci aminte cum se termina. Tocmai am terminat cartea si nu pot sa cred ca asa se termina. Adica in momentul in care carutasul il scoate din birt si il duce la mama lui? In mijlocul frazei? Sau am dat eu peste o versiune incompleta?

Comments are closed.