Când educația omoară biologie pentru a salva religia

Ministerul Educației a eșuat cu o notă cu statul de recomandare trimisă către toate inspectoratele școlare din țară. De acolo, nota respectivă trebuia să ajungă la toate școlile. Despre ce este vorba? Ei, bine, o adresă în care, în perioada desfășurării expoziției „The Human Body”, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” ar trebui evitat. (1)

Copii și elevii minori sunt avertizați prin nota cu nr. 38.856/29.03.2013, o notă care, fără o documentație expusă concret, precizează doar că „există unele aspecte controversate, generate de tipul de exponate, precum și un posibil impact emoțional negativ asupra elevilor/copiilor”. Pentru a birocratiza recomandarea, fiecărui consiliul de administrație i-a revenit capacitatea de a lua o decizie în acest caz, una puternic influențată de obligațiile aferente: informarea și acordul scris al părinților, recomandarea de însoțire a copiilor. Penibil!

Ca să nu se înțeleagă greșit, precizez că sunt împotriva expoziției The Human Body. Motivul l-am exprimat acum ceva timp prin lipsa credibilității originii exponatelor, dat fiind că vorbim despre o țară, gen China, în care comunismul încă este la putere, domină libertatea de exprimare și nu știm prea sigur ce se întâmplă cu deținuții politici. Totuși, simt nevoia să accentuez acest articol de pe Contributors, publicat de Alexandru Toma Pătrașcu. (2)

În schimb, când trebuie să aleg între educația necesară unui elev pe partea de religie sau pe cea de biologie, aleg varianta din urmă din trei motive:

  • învățăturile religioase se pot învăța la clasă, anumite lăcașe de cult se pot vizita cu părinții, fără a tortura elevii/copii de alte religii (sau celor care își aleg singuri credința, începând cu 14 ani, conform Codului Civil), moaștele te pot învăța cum să te închini unor cadavre ale unor răufăcători și criminali, religia nu;
  • în viață, când te va durea ceva și te va întreba doctorul ce, moaștele vizitate (3) nu îți vor spune ce parte a corpului trebuie să îi spui doctorului că te afectează;
  • biologia se aplică universal, indiferent de credințe și religie.

Acum, recunoscând beneficiile religiei (indiferent de natura acesteia), voi continua cu un aspect legat de moaște. Care este diferența dintre acestea și The Human Body? Încerc să îmi dau seama, căci mai înspăimântătoare sunt cele la care oamenii se calcă în picioare pentru a le atinge. Nu credeți asta?

Oare copilul (și mai mic) adus de părinte pentru a vedea moaștele unui sfânt (mai mult sau mai puțin sfânt) nu este traumatizat? Pe același principiu folosit în nota Ministerului Educației Naționale, nu ar trebui decăzuți din drepturile părintești cei care își șochează copii, le provoacă coșmaruri și alte inconveniente de ordin psihic prin vizitatea și vizualizarea unor moaște?

Pentru a concluziona (sau nu), vedem cum încă o dată o instituție publică influențează destinul a peste trei milioane de elevi. Știu, sunt dramatic aici, dar vorbind serios, propun să interzicem ora de biologie pentru că există capitole precum sistemul reproducător și hărți cu structura locomotorie a omului. Sunteți de acord?

2 Replies to “Când educația omoară biologie pentru a salva religia”

Comments are closed.