Când blochez pe cineva pe Facebook? Despre libertate de exprimare

Când blochez pe cineva pe Facebook?

Am ajuns la trei persoane blocate pe Facebook. Prima a fost blocată prin 2013, a doua în perioada de campanie electorală din 2016, iar a treia pe 30 ianuarie 2017, după protestele politice din seara precedentă.

Asta arată că sunt foarte tolerant, având în vedere toate adresările primite de-a lungul timpului care în sens juridic pot duce la efecte mult mai drastice. Nu o să merg prea curând cu o astfel de atitudine mai departe pentru că sunt un susținător al libertății de exprimare.

Însă plec de la premisa unui limbaj civilizat, în care toți participanții la schimbul de informații pot să își exprime pozițiile, în care respectul reciproc există, precum și dorința de a înțelege ce vrea să comunice celălalt. Mai plec și de la premisa unei comunicări asertive.

Într-un mod paradoxal, nu mă aștept la o comunicare asertivă din partea partenerului de discuție, iar anumite subiecte chiar dovedesc asta. Însă contrazicerea de dragul contrazicerii nu își are rostul, când nu înțelegem ceea ce vrea să spună unul dintre participanți și nici nu ne interesăm de ce. Nu își au rostul nici jignirile. Astfel, ajung să blochez unele persoane pentru a păstra o atitudine relativ civilizată, dar fără să ajung captiv într-o bulă.

Sunt cei care te înjură și pe urmă pleacă. Sunt cei care există pentru a-ți adresa injurii. Sunt și cei deschiși la dialog, dar și ce care care nu cunosc subiectul și intră în discuție și nu mai ies până nu încearcă să contrazică tot ce spui fără să înțeleagă nimic.

Faptul că doar trei persoane au fost blocate arată cât de rezistent adresări necivilizate digitale. Mai sunt vreo câteva sute care au preferat să oprească aceștia comunicarea.

Susținerea libertății de exprimare s-a remarcat și prin alte acțiuni:

• lupta împotriva discursului instigator la ură;
• lupta împotriva cenzurii;
• susținerea pozițiilor marginale și discursurilor neliterare (eg. vez Donald J. Trump);
• susținerea încadrării în discuție și a punctelor de vedere considerate nepotrivite de curentele mainstream;
• evitarea exagerărilor în baza argumentelor specifice corectitudinii politice (sau ideologii liberal-progresiste duse în extrem);
• apelul pentru identificarea punctelor adevărate din știrile considerate false.

Sunt câteva exemplificări. Însă o parte semnificativă a protestatarilor din ultimele zile mi-au demonstrat că făcând asta meriți să fii jignit. Mai mult, sunt îngrijorat de starea democrației în România când văd petiții pentru închiderea unor posturi de televiziune sau zeci de mii de oameni scandând pentru închiderea unor instituții de presă.