Astăzi, a avut loc cea mai recentă întâlnire a membrilor Blogosferei Vrancea, una în care s-a încercat ajungerea la comun acord în privința unor acțiuni de viitor. Totodată, a reprezentat o modalitate prin care am putut să ne exprimăm și să comentăm viziunile pe care le avem asupra blogosferei, să analizăm punctele forte și punctele slabe ale ultimei activități – Earth Hour Vrancea, să stabilim pe ce ne vom axa în viitor și, desigur, să ne cunoaștem mai bine.
Am avut ocazia să îi cunosc pe Robert, Ionuț, Alexandra și Lucian. Totodată, am făcut cunoștință cu Mădălina, de data aceasta ca bloggeriță. Dintre cunoscuți, la eveniment au fost prezenți Tudor, Dan, Vali și, desigur, eu. Cu noi, s-au aflat și jurnaliștii Cristi Irimia și Gabi Micu.