Anti-occidentalism, adevărata criză a societăților nord-atlantice

Anti-occidentalism, adevărata criză a societăților nord-atlantice

Mi-a atras atenția un articol în seara asta despre resentiment, scris de Vladimir Tismăneanu, în care amintește faptul că „antisemitismul este un caz paradigmatic de mitologie resentimentară, la fel ca anti-americanismul, cu distincțiile de rigoare1. Poate pare doar o completare a formelor de manifestare a resentimentului, însă putem să aducem în discuție dacă nu cumva anti-occidentalismul este adevărata criză a prezentului.

Vedem opoziția anumitor lideri referitoare la o mai accentuantă integrare europeană și cooperare transatlantică. Vedem chiar și opoziția unor grupuri care  critică constant ideile promovate de democrațiile neoliberale în care trăim, propunând oferte alternative pe piața ideilor de guvernare, dar care nu sunt sustenabile pe termen lung. Chiar și așa, trebuie să avem în vedere faptul că această critică nu este ceva nou. Politologul Raymond Aron amintește faptul că până și figurile emblematice ale formării Uniunii Europene și suporterii acestora aveau o opoziție la ideea unificării europene, dând exemplul gaulliștilor, aflați într-o critică permanentă2. Prin urmare, criticile și opoziția anumiților lideri europeni actuali, precum David Cameron, prim-ministru britanic și lider aflat într-o continuă radicalizare, nu ar trebui să creeze probleme la o primă vedere. În aceeași situație am putea încadra și ezitările cancelarului german din când în când. Critica bazată pe dificultatea înțelegerii mecanismului de funcționare a organizației reprezentative de pe bătrânul continent în raport cu suveranitatea statală nu este definitorie pentru anti-occidentalism pentru că oferă soluții pentru modelul occidental, european, mai ales.

Lipsa securității valorilor societății occidentale

Problema apare, însă, în momentul în care discutăm de valorile care stau la baza societății occidentale se clatină. Și, în pofida diferențelor culturale, există o societate occidentală, crescută pe pământ european (Renaștere, iluminism, Revoluția Franceză, Revoluția Industrială) după o perioadă neagră în istoria omenirii, fixată în fundamentele civilizației europene, promovată și adaptată pe pământ american. Vorbim de valori precum libertate, democrație, solidaritate, egalitate, stabilitate, siguranță. Iar punctul cheie al acestei societăți se numește Uniunea Europeană și o viitoare uniune nord-atlantică, în strânsă cooperare cu alte state care împărtășesc aceste valori, unele aflate în dezvoltare, dar care vor folosi factorul economic pentru a dezvolta relațiile politice și sociale.

Transferarea culpabilității spre instituțiile europene, euro-atlantice și nord-americane atât din interiorul, cât și din afara acestui spațiu, sprijinit pe o descreștere a încrederii (a se vedea descreșterea încrederii în Uniunea Europeană în perioada post-2007, semnificativă la momentul realizării analizei în sudul Europei) naște, de cele mai multe ori, dezamăgire profundă și ură. De aici, este un pas mic spre un dezastru, iar astfel de episoade am văzut de-a lungul ultimilor 200 de ani. Două războaie mondiale cu aproximativ o sută de milioane de morți au schimbat totul, iar trecutul începe să fie uitat, în loc să fie cultivate cunoașterea și memoria.

Anti-occidentalism extern și intern

Dacă anti-occidentalismul extern poate fi înțeles printr-o serie de factori (proximitate, efecte asupra zonelor respective, anumite politici greșite, lipsa informațiilor, mitul peșterii, etc.), cel interior, dacă nu este tratat, va da naștere unei crize de proporții. Acest anti-occidentalism trebuie înțeles prin ură față de valorile reprezentate de societatea occidentală3, promovat masiv printr-o propagandă vizibilă, căruia vestul a înțeles să îi răspundă tot cu propagandă, în loc de informații adecvate4, anti-occidentalismul interior derivă din abordarea menționată anterior, din lipsa alternativelor moderate și din influența din exterior.

I. Incoerențe narative

Problema lipsei unui fir narativ pro-european, pro-occidental care să se ridice peste valurile de euroscepticism nu este nouă. Apariția sa este normală, având în vedere situația economică recentă, dar și lipsa unor progrese pe planul integrării europene. Practic, pași mici pentru așteptări mari, uneori cu dorințe opuse realizării pașilor. Care este intelectualul european sau vocea europeană capabilă să atragă atenția întregii europe și să ridice atenția în momente sensibile? Nu îmi vine niciunul în minte. De aici, rolul culturii în contrucția unor personalități europene, dincolo de a fi naționale. Dacă ne uităm pe plan politic, observăm chiar diferențe în abordare. Mesajele anti-europene ale unui Nigel Farage sau Marine Le Pen, ale lui Beppe Grillo sau Alexis Tsipras au un singur candidat din seria liderilor politici, Angela Merkel. Lipsesc voci europene (politice sau culturale) care să aibă un puternic mesaj pro-european, iar aceste elite se construiesc. Occidentul uită să răspundă unor acuze bazate pe teoriile noii ordini mondiale, neo-imperialismului sau corporatocratiilor, lăsând liberă construcția scăderii încrederii în democrațiile euro-atlantice și apariției alternativelor extreme5.

II. Lipsa alternativelor moderate

O a doua cauză este reprezentantă de cooperarea partidelor moderate. Oamenii, în mod natural, sunt puși în fața alegerilor. Democrațiile sunt reprezentate de alegeri reale, de pluralism politic. Cu toate acestea, Uniunea Europeană are un deficit democratic. Da, este greu să guvernezi peste 500 de milioane de oameni atât de diferiți, însă la nivel național avem diferențe aproape reduse între alternativele politice. Cooperarea dintre socialiști și populari a contribuit la avansul UE, însă la nivel statal, acolo unde cetățenii sunt beneficiarii politici, diferențele reduse fac locul unui al treilea pol, unul ca alternativă la blatul istorico-politic european. Nu ar trebui să ne mire că alternativa la Europa, în lipsa unui mesaj pro-Europa, este mesajul anti-Europa. Este o problemă a sistemului politic european? Unele astfel de alternative au apărut și s-au legitimat strict prin mesajul anti-european. Altele, pe mesajele anti-europene și anti-americane. Sumarizând, avem un clivaj deosebit de periculos: moderați europeniști și radicali anti-europeniști/anti-occidentaliști, care va spori nivelul de interes asupra sistemului politic european. Diferențele politice, recunoscând eșecul guvernărilor, vor fi conturate în următorii ani de clivajul pro sau contra status quo-ului – existența UE.

III. Influența externă

Dincolo de anti-occidentalismul venit din exterior, îl întâlnim pe cel crescut printre noi, cu sprijin extern. Declarația lui Viktor Orban, premierul Ungariei, cu privire la sfârșitul democrației liberale6, pozițiile împotriva democrațiilor reprezentative ale Movimento 5 Stelle, cooperarea partidelor aflate la extreme cu oligarhi ruși și, în general, cu Rusia, precum cazul împrumuturilor Frontului Național și pozițiilor avute în Adunarea Națională, mesaje împotriva economiei de piață promovate de simpatizanți Syriza chiar și în centrul Bucureștiului sau pozițiile noilor guvernanți greci împotriva respectării legilor și sancționării nerespectării lor și multe altele reflectă nu numai influențele din zone autoritare și non-democratice, ci chiar un anti-occidentalism accentuat, după valorile evidențiate în acest text.

Cum se va dezvolta criza anti-occidentalistă?

Occidentul este învinovățit în numeroase situații, iar încercările de critică la adresa unor zone mai puțin democratice sunt contraargumentate, într-un mod fals, prin motivația unor acțiuni ilegale, dar legitime, sau greșite în anumite momente ale societății vestice, neținându-se cont de particularitățile situației. Dacă această mișcare împotriva occidentalismului și a tot ceea ce reprezintă societatea occidentală în prezent este o criză prin diversele ei manifestări (proteste, euroscepticism, partide aflate la extreme, protecționism, xenofobie, insecuritate, probleme economice, etc.) în diferite planuri (social, politic, economic, geopolitic), cum se poate dezvolta? Viitorul este impredictibil, pot interveni în multe ocazii accidente istorice, iar rezultatul să fie cu totul altul, însă dacă această criză este în curs de dezvoltare acum, prin resentiment, prin ură, prin incapacitate și culpabilitate, atunci ceea ce va veni va fi o problemă. Cum va arăta aceasta? Liber la ipoteze. Istoric, avem anumite precedente, petrecute secolul trecut.

  1. Tismăneanu, V., Despre resentiment: Furtuni de foc, lacrimi și sânge, Contributors.ro, 26 februarie 2015, http://www.contributors.ro/global-europa/despre-resentiment-furtuni-de-foc-lacrimi-si-sange/ []
  2. Aron, R, Démocratie et Totalitarisme,  1965 []
  3. nu am informații academice pe această temă, nefăcând o documentare prealabilă pe tema anti-occidentalismului []
  4. la un nivel redus, dar tot cu anumite deficiențe de abordare: NATO încearcă să demonteze mituri dintr-o poziței partizană, armata britanică încearcă să controleze cadrul narativ al informațiilor din social media, serviciile de informații încearcă în întreaga Europă să capete mai mult control în locul libertății cetățenilor, ca exemple []
  5. ipoteză netestată []
  6. motivată economic și politic de Moscova, inclusiv prin nevoia de resurse naturale rusești, imposibil de adus prin intermediul României, Austriei sau Ucrainei []

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “Anti-occidentalism, adevărata criză a societăților nord-atlantice”

Comments are closed.