Am participat la Programul de Formare în Dezbateri pentru Instructori și Arbitri

În perioada 19-22 septembrie, am participat la un curs de formare în dezbateri pentru instructori și arbitri, organizat de ARDOR Moldova în stațiunea Slănic Moldova. Acest curs dedicat profesorilor și studenților face parte dintr-un proiect mai mare, unul despre care voi mai aminti pe blog, denumit „Tinerii în viața comunității”.

Proiectul implementat de Asociația Regională de Dezbateri, Oratorie și Retorică Moldova este finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului și are ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Casa Corpului Didactic Bacău, ARDOR Dobrogea și ARDOR Oltenia.

Participanți din diferite zone ale țării, studenți și profesori

Au fost participanți din diferite județe ale țării precum Alba, Iași, Brăila, Teleorman, Vrancea, Bacău, București și nu numai, cursul dovedindu-se a fi o experiență interesantă din perspectiva cunoștințelor dobândite, modului de desfășurare, schimbului de experiențe.

Sesiuni

Teme precum comunicarea dezbateri, principiile promovate de/în dezbateri, formatul World Schools, argumentarea și contraargumentarea, arbitrajul, pregătirea dezbaterilor, formatul American Parliamentary și coordonarea unui club de dezbateri au fost abordate în cadrul sesiunilor pregătite.

Părțile teoretice au fost însoțite de cele practice, cursul folosind o serie de metode nonformale. Referitor la partea practică, pentru consolidarea cunoștințelor au fost realizate și dezbateri în cele două formate prezentate anterior.

Continuarea evenimentului

Proiectul va continua în luna octombrie cu două competiții naționale de dezbateri, una dedicată elevilor și una pentru studenți. Voi reveni cu detalii despre acestea în momentul lansării apelului pentru participanți.

Câteva imagini din Slănic Moldova

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

2 Replies to “Am participat la Programul de Formare în Dezbateri pentru Instructori și Arbitri”

Comments are closed.