Când ajungi cu trenul în Mărăşeşti

Minusuri pentru o gară şi-un oraş

Stai şi te minunezi. Cobori, te uiţi pe lângă tine, te plimbi un pic prin a apropiere şi faci nişte constatări:

• Nu există coşuri de gunoi în interiorul clădirii gării, ci doar pe peron (acolo sunt suficiente). Dacă ieşi din clădire spre oraş, nu mai găseşti nici găleata pusă pe geam sub formă de coş de gunoi, ci doar nişte ambalaje şi pahare aruncate pe-acolo. Am căutat, dar nu am găsit niciun coş.
• Drept în faţă observi trei bănci. Pe una stă relaxat un boschetar, pe celelalte se joacă nişte maidanezi. Desigur, vorbim de nişte bănci rupte, doar trei, adică prea puţine pentru un parc drăguţ.
• Parcul drăguţ te aşteaptă cu nişte maidanezi. Sunt de toate vârstele, flămânzi, cuminţi si cu zecile. Ei, bine, acest loc intră în topul locurilor vizitate din perspectiva numărului de câini maidanezi.

Cine rezolvă problemele?

Cam aceasta este impresia lăsată de a doua poposire într-o gară dintr-un nod feroviar din Vrancea, într-un oraş mic. O parte din problemele de mai sus pot fi rezolvate de autorităţile locale, iar celelalte de … un manager privat al SN CFR care să nu fie alungat de acolo după patru luni de mandat.

Eu, ca potenţial turist, aş dori să mă plimb. Dacă am o oră sau două libere, aş călători un pic pe-acolo, dar ţinând cont că încă din gară eşti aşteptat de aceste condiţii, te înfricoşezi şi, pentru siguranţa ta, nu are rost să îţi urmezi planurile.