Am găsit cel mai bun exemplu pentru banalitatea răului
Festivalul de Film Documentar pentru Drepturile Omului One World Romania mi-a oferit un exemplu modern de ceea ce înseamnă banalitatea răului. Filmul, în sine, mi-a amintit de paginile citite până acum despre banalitatea răului, conceptul amintit de Hannah Arendt în cartea cu același nume, în care evidențiază cazul Eichmann.
Banalitatea răului
Banalitatea răului se explică prin acțiunile unei persoane făcute pentru un scop, mai degrabă personal, fără a ține cont de impactul acestora, scop care primează tuturor celorlalte atribuții ale persoanei. Dimensiunea acestuic concept politic este mai degrabă morală decât practică, însă oferă o perspectivă de înțelegere a unor fenomene din diferite perioade temporale.
Cazul Eichmann
Hannah Arendt a publicat în 1963 volum Eichmann in Jerusalem: a Report on the Banality of Evil. Recent, la Roma, am reușit să îmi cumpăr volumul, în italiană, și am început să îl citesc. Auzisem prea multe despre caz și văzusem multe citări în diferite lucrări academice, motiv pentru care trebuia să merg cumva la o sursă (e o traducere, dar sensul este același).
Adolf Eichmann a fost unul dintre oamenii cu un rol important în creare și dezvoltarea Holocaustului. Prin activitatea sa, asigura logistica deportărilor către exterminare în perioada nazistă. Practic, se ocupa de transportul acestora. După Al Doilea Război Mondial, Eichmann scapă de judecățile de la Nurenberg, unde sunt condamnați cei vinovați de ceea ce s-a întâmplat sub dominația nazistă. Fuge în Buenos Aires. Serviciul de intelligence al Israelului, Mossad, îl interceptează într-o suburbie a capitalei argentiniene, îl răpește și îl duce la Ierusalim, unde este judecat, condamnat și spânzurat pentru crime de război.
Problema care se pune este cea a rolului jucat de Eichmann. Una dintre probleme. El a spus că accepta ordinile pe care le primea și le ducea la îndeplinire, sub, bazându-se pe o anumită înțelegere a imperativului categoric kantian. În fine, se poate comenta mult pe temă. Există numeroase explicații pentru acțiunile desfășurate. Experimente sociologice importante arată impactul obedienței față de autoritate (Milgram, 1961, Zimbardo, 1972). Eichmann contribuia în mod clar la omorârea unui număr impresionant de oameni și nu a făcut nimic. De ce? Pentru a fi promovat? Nimic nu justifică acest comportament.
Viktor Bout
Viktor Bout a fost un soldat sovietic care s-a transformat într-un comerciant după căderea URSS. Același capitalism de tranziție, doar că pus pe seama Rusiei și fostelor republici sovietice. Afacerile sale au evoluat și, după un timp, a ajuns să dețină un rol important în transporturile tip cargo aerian în Africa. Prin activitatea pe care o desfășura, acesta sprijinea transferul și comerțul de arme din fosta URSS și diferite state din Africa.
Deși nu este în topul celor mai mari furnizori de arme și deși se pare că nici nu se poate numi furnizor, Viktor Bout sprijinea măcelurile care au avut și au loc pe acolo. Situația traficului de arme la nivel internațional, legal și ilegal, este impresionantă. Reglementările există, uneori cam slabe, însă 2014 le-a adus pe plus cu o nouă convenție ș.a.m.d. La fel ca și Eichmann, Bout s-a scuzat prin faptul că era un om de afaceri, un comerciant. Comerțul său, însă, în realitate, îl îmbogățea pe el și condamna la moarte numeroși africani. Pune comerțul, în orice situație, mai presus de orice. Aceeași stupiditate care costă vieți. Știa ce se întâmplă, dar îndeplinea fără să se gândească la consecințe acțiunile sale.
Și Viktor Bout a fost prins în condiții internaționale suspecte și condamnat de un tribunal federal american la 25 de ani de închisoare. A fost capturat într-o situație înscenată, trădat de o cunoștință mai veche, în Thailanda, apoi extrădat în Statele Unite ale Americii, unde a fost judecat și condamnat. Probabil armele pe care le-a transportat sunt și acum la tâmpla unora sau sunt folosite de copii de șapte ani.
The Notorious Mr. Bout
Am văzut documentarul The Notorious Mr. Bout la One World Romania. Este un documentar care prezintă viața acestuia, empatizează pe anumite frecvențe cu Viktor Bout, îl afișează în situația banală, de comerciant, dar prezintă și informații despre faptele sale. Accentul, însă, se pune pe omul de la suprafață și chiar din profunzime, de-asta zic că este aceeași stupiditate. Dansează, iubește, filmează, este nemulțumit de acest documentar care îi arată curăță într-un fel imaginea. Bout este expresia modernă a banalității răului.
Probabil vă întrebați de ce curăță? O parte din întrebările de la final s-au centrat în jurul ideii de Viktor Bout ca om normal, victimă a propagandei americane. Acesta este și mesajul transmis de Russia Today, de exemplu, cu fiecare ocazie despre Bout. Cu impresia aceast au plecat câțiva spectatori. Au rămas cu spiritul surprins în montajul documentarului, ceea ce nu este neapărat singura viziune. Am explicat aici, probabil, și ceea ce a vrut să arate și regizorului. Vă recomand documentarul.