Cine va plăti pentru greșelile de Paști?
Este ziua de Paști. Dincolo de a ne aminti de cei dragi și de învățăturile acestui moment unic în istoria religiei creștine, este important să ne uităm la greșelile de astăzi, căci însăși viața este afectată.
Legătura stat – biserică a fost criminală în ultimele săptămâni, dar nevorbind de biserică în sens larg, ca așezământ spiritual, ci ca o organizație lumească, care pune narcisismul propriu deasupra sănătății credincioșilor, care pune interesele materiale proprii deasupra vieții credincioșilor și apropiaților.
Biserica Ortodoxă Română nu a fost capabilă în ultima lună să explice semnificația Luminii Învierii. Biserica Ortodoxă Română nu a reușit să dea un exemplu de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii epidemiei. De la Ierusalim la ieșirea din avion pe aeroportul din țară, de la slujba de la Patriarhia Română la voluntarii care împărțeau candele, respectarea măsurilor de protecție a fost excepția. Biserica Ortodoxă Română nu a reușit să practice ceea ce predică în pastorala din acest an.
În același timp, a contribuit la, folosind expresia polițienească prost formulată, zădărnicirea combaterii bolilor. Dincolo de manelizarea Învierii și robotizarea transmiterii tainelor pascale, rămân importante câteva mesaje transmise – de solidaritate cu aproapele, cu cei nevoiași. Dar mai aude cineva aceste mesaj în fastul organizatoric în jurul unor lumânări?
Nu am văzut Biserica Ortodoxă Română ridicând vreun deget împotriva fundamentalismului. Nicio critică împotriva fanatismului lui Dan Puric. Sau între foști colaboratori ai Securității nu se poartă critica? Nicio critică împotriva radicalilor care, dacă ar mai avea un apel la martiraj în mesajele publice, ar putea fi comparați cu al-Baghdadi. Iar această acceptare tacită a fundamentalismului și fanatismului nu doar că îndepărtează credincioșii, dar afectează munca preoților, slujitorilor și voluntarilor Bisericii care își desfășoară activitatea într-un mod admirabil.
Titlul, cine va plăti pentru greșelile de Paște, nu se adresează iresponsabililor din BOR și fanaticilor, ci autorităților civile care au subminat încrederea în stat. Nu am așteptarea de la BOR să fie preocupată de mărirea capacității de testare pentru identificarea persoanelor infectate cu COVID-19, ci de la Ministerul Sănătății, minister lăsat în umbra de peneliștii preocupați de acordul MAI-BOR, cu acordul prim-ministrului Orban, pentru distribuirea Luminii. Câți voluntari au fost testați? Câți preoți au avut simptome ușoare de COVID-19 în ultima perioadă? Cum arată în două săptămâni scenariul cu o persoană la terapie intensivă pentru fiecare parohie? Nu știm.
La fel cum Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, primește și distribuie informații false privind ieșirea din izolare. În 7-10 zile, vom vedea de fapt primii pacienți infectați de COVID-19 în preajma sărbătorilor de Paști, fie la slujbele organizate illegal, la mișcările de voluntari sau la bătăile din Hunedoara. 12-15.000 de cazuri ar fi fost de mult în înregistrări, dacă s-ar fi făcut testări. Transmiterea comunitară este în floare în România. Vârful se îndepărtează cu fiecare zi, iar stabilirea unui număr de zile de așteptare nu face decât, în cazul respectării acestei promisiuni, să crească șansa unui al doilea val la fel de violent. Dovedește în declarații publice că nu a priceput esențialul în privința condițiilor de ieșire de izolare. Minciuna de Paște e tot minciună.
