Trump și Muntenegru. Amnezia Primului Război Mondial

Ignorând că NATO este o alianță cu scop defensiv, dedicată apărării instituțiilor libere, în principal, dar și a statelor care fac parte din care fac parte aceste instituții, căci acestea sunt cele care s-au angajat să intre în acest mecanism de apărare colectivă, Donald Trump ridică o întrebare esențială asupra politicii globale actuale: ar trebui ca statele NATO să răspundă necondiționat unei agresiuni (încurajate sau nu de un stat membru), doar pentru că tratatul obligă statele NATO să vină în ajutor pe principiul „toți pentru unul și unul pentru toți”?

Tratatul NATO este clar. Un atac armat asupra unuia sau mai multor state din Europa sau America de Nord trebuie considerat un atac asupra tuturor și, în consecință, statele sunt de acord că dacă un astfel de atac se întâmplă, vor oferi asistență, inclusiv prin folosirea forțelor armate, pentru restaurarea și menținerea securității nord-atlantice. În cazul războaielor convenționale, presupunem că amenințarea este un stat și că nu vorbim de situații precum 11 septembrie 2001. Asta înseamnă că Statele Unite, dacă Serbia va ataca Muntenegru, ar trebui să vină în ajutorul Muntenegru, dar și că Muntenegru ar trebui să vină în Statele Unite dacă Indonezia va anexa ilegal Hawaii pe modelul Crimeea.

Dacă o țară din afara NATO ar ataca Muntenegru ar trebui ca Aliații să intervină în apărarea ei? Chiar și în cazul unui atac inspirat de un stat membru? De ce este relevant cazul Muntenegru? Este Muntenegru un cal troian?

Până să ajungem la articolul 5, cel cu apărarea colectivă, mai sunt câteva articole în Tratatul nord-atlantic, iar cele mai multe dintre aceste articole se referă la angajamentul părților de-ași rezolva problemele pe cale pașnică, de a-și consolida instituțiile libere și principii precum democrația, drepturile omului și statul de drept.

Însă Muntenegru este singurul stat NATO, cu excepția Turciei, fără instituții consolidate la un minim nivel democratic, și cu instituții care nu pot fi considerate libere. Față de Turcia, care a fost membru fondator al NATO în 1949, Muntenegru aderat fără a avea instituții libere. Freedom House descrie acest stat ca fiind „parțial liber”, iar, ca exemple de comparație, state parțial libere mai sunt Albania, Georgia, Ucraina, Republica Moldova și altele . Iar când te gândești la instituții libere te uiți la situația respectării drepturilor și libertăților, la respectarea principiilor democrației, drepturilor omului și statului de drept, la bună guvernare. Nu numai că respectarea standardelor democratice internaționale este criticabilă, dar a trecut și printr-o încercare de lovitură de stat în timp ce se pregătea să intre în NATO. Apare întrebarea cum a ajuns Muntenegru în NATO în condițiile acestea? Stabilitatea instituțională este un element vital, iar riscurile ca informațiile importante să ajungă în posesia unor actori din afara Alianței sunt ridicate.

Donald Trump se întreabă dacă ar trebui pornit un Al Treilea Război Mondial pentru apărarea unui stat mic (cu o populație mai mică decât Județul Iași) cu oameni „agresivi”. Reacția pe care a generat-o a fost o critică puternică a acestei afirmații, afirmație care ridică îngrijorări privind angajamentul președintelui american față de garanțiile de apărare stabilite prin tratat.

Într-un interviu publicat în Foreign Policy, Radoslaw Sikorski, fost ministru polonez pentru afaceri externe, aduce în discuție politica de conciliere a lui Chamberlain față de creșterea pretențiilor Reich-ului și sloganul francez anti-război din Franța „De ce să mori pentru Gdansk”, reiterând îngrijorările față de faptul că nu știu prea multe persoane ce au discutat Putin și Trump timp de câteva ore aproape singuri în Helsinki, la fel cum nu se știe cum va reacționa Trump într-o criză cu Rusia (deși reacția administrației americane este predictibilă).

Dar până la Al Doilea Război Mondial a fost Primul Război Mondial și în acest context apare declarația lui Trump. Ar trebui început un război de dimensiuni globale pentru apărarea unui mic stat „agresiv” doar pentru că ai un angajament semnat în acest sens? Primul Război Mondial își are începutul în Balcani, un pic mai la nord de Muntenegru, unde pe 28 iunie 1914, Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, este împușcat de un naționalist iugoslav anti-austriac, un bun motiv pentru Austro-Ungaria, având sprijinul Germaniei, pentru un război preventiv cu un scop secundar – domolirea ambițiilor Serbiei, care și-ar fi dorit un astfel de eveniment, sprijinită de Rusia, ambiții care reprezentau o amenințare pentru cât mai rămăsese din imperiu. Mai departe, știm cum a continuat. Entitățile politice de atunci au respectat cu prea mare strictețe angajamentele luate.

Declarația lui Trump nu este o abdicare de la articolul 5 al NATO sau vreo victorie pentru Putin, ci o reflecție dacă ar trebuie cu orice preț să fie urmate automatismele stabilite. S-ar putea să ajungem într-o situație mai complicată decât viziunea binară asupra lunii, în care pot „deveni agresivi și, felicitări, ești în Al Treilea Război Mondial”. Sunt numeroase cazuri de decizii luate în urma unor erori tip „false positive”.

Declarațiile lui Trump au stârnit numeroase critici, bazate pe lipsa siguranței angajamentului necondiționat al lui Trump în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii pentru activitatea articolului 5.

Însă dezbaterea este binevenită, inclusiv în politica externă.