O idee care strălucește. La mulți ani, Europa!
De ceva timp mă întreb care va fi următoarea criză a Uniunii Europene și cum va arăta următorul proiect al Uniunii Europene. Direcțiile politice din ultimii ani transformă Uniunea Europeană complet: nu mai știm ce este UE.
Mai mult, abordarea pragmatică a proiectului european îl face să pară infinit. Ne putem întreba dacă există limite ale integrării europene și cum arată ele. La fel, ne putem întreba cum va arăta dezintegrarea europeană, dacă va fi cazul, și ce va urma după. Unii își pot pune întrebări tehnice: cum se va produce dezintegrarea sau care vor fi următoarele state care vor întări proiectul european.
Trecând peste crizele de ocazie, Uniunea Europeană pare să iasă bine din toate acestea.
În criza migrației, s-a dezvoltat dimensiunea externă a Uniunii Europene – paza de coastă, controlul extern al frontierelor, activitatea în vecinătate. Altfel spus, criza migrației a făcut Uniunea Europeană să își arate granițele… cel puțin în două-trei direcții.
Criza de securitate, chiar dacă a făcut să tremure și inima Europei, ne-a amintit că este nevoie de mai mult cooperare în domeniul afacerilor interne, căci nu poți avea o Europă prosperă care ignoră siguranța cetățeanului.
Contestarea unor interpretări ale unor valori europene, precum domnia legii, în estul Uniunii Europene ne arată că Europa nu înseamnă doar Europa de Vest și ambițiile franco-germane, ci ai și Polonia, Ungaria, România. Statele din estul Europei au ajuns acum vecini de apartament cu cele din vestul Europei. Solidaritatea europeană înseamnă și împărțirea echitabilă a accesului la putere. Grupul celor șase s-a cvadruplat între timp.
Brexitul reamintește că orice început are și un sfârșit, dar și impulsionează integrarea europeană. Parcă se simte bine multă lume când știe că acel omuleț din echipă care e mereu contra pleacă, dar rămâne umbra sa și nesiguranța celorlalți care nu sunt mereu de-acord.
Uniunea Europeană s-a întors la situația economică de dinainte de „criză”, însă cu noi idei și cu noi experiențe. Mai mult, au apărut alte instituții pe partea economică și financiară ce consolidează integrarea. Orice criză este o oportunitate, cum ar spune unii. Dar oportunismul poate demoraliza, vedeți episoadele Greciei, Italiei, Franței, Spaniei, Portugaliei, Germaniei, Poloniei, României, Ungariei, Olandei…
Europa continuă să strălucească, în est și în vest, în nord și în sud, în rândul tinerilor și bătrânilor, în rândul persoanelor active pe piața muncii, în rândul antreprenorilor mici și mari, în rândul societății civile, în rândul mediului politic.
Strălucește în rândul realiștilor și idealiștilor, în rândul optimiștilor și pesimiștilor. Europa strălucește chiar și pentru anti-europeni, cărora le oferă pace, libertate, securitate și prosperitate.
La mulți ani, Europa! La mulți ani, Uniunea Europeană!
