O săptămâna de activitate a președintelui Franței

O săptămâna de activitate a președintelui Franței

Lăsând la o parte grandoarea trecutului și actualul rol al Franței în lume, am verificat agenda președintelui francez pe o săptămână, din curiozitate. Documentul cu agenda pe următoarele cinci zile este public, accesibil oricui este interesat, la fel și trecutul activităților – ieri, de exemplu, a fost un eveniment de comemorare a evenimentelor tragice de la Charlie Hebdo, vineri s-a întâlnit cu președintele Turciei, Recep Erdogan..

Luni, marți și miercuri, o deplasare în Republica Populară Chineză este pe agendă. Este, de altfel, prima vizită a unui lider european în China de la al XIX-lea Congres Național al Partidului Comunist al Chinei desfășurat toamna trecută, întâlnindu-se cu lideri chinezi și nu numai, vizitând câteva locuri cu importanță simbolică precum Orașul Interzis în Beijin sau Xi’an, capitala provinciei Shaanxi, unde se găsesc soldații de teracotă și un loc simbolic inclusiv pentru Noul Drum al Mătăsii.

O reuniune Med7 are loc tot miercuri, fiind de fapt o cină de lucru. Asta înseamnă întâlniri cu lideri ai Franței, Italiei, Greciei, Ciprului, Maltei, Portugaliei și Spaniei.

Joi, la Roma, întâlnește președintele Italiei, urmat de prim-ministrul acestei țări și de actualul președinte al Eurogrupului, iar vineri primește cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, urmat de o declarație comună. Zilele de joi și vineri conțin inclusiv multe evenimente de politică internă, însă am dorit să subliniez o săptămână obișnuită la Elysee.

sursa imagine: elysee.fr/ © Présidence de la République – F. Lafite/ 5 iunie 2017

Desigur, nu se poate face nicio comparație cu agenda președintelui României despre care știm că a a fost prezent la o ședință a CSM-ului în prima săptămână, conform agendei publice publicate pe site-ul instituției, și cam atât. Transparența este doar un cuvânt pentru discursuri.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.