Totuși, lucrurile se mișcă
Acum câteva seri am citit discursul unui politician german aflat în vizită în canada, vorbind despre drepturile LGBTI. Mi-au atras atenția două lucruri. Primul, că Bucureștiul se vede de la Berlin mai bine în privința drepturile LGBTI. Al doilea, că se vede bine în categoria „sud-estul Europei, alături de Belgrad”. Cei ce urmăresc mai mult politica regională și internațională, știu ce vreau să spun. Ar fi și al treilea punct, anume că încă suntem departe de o politică cu adevărat inclusivă, care să respecte fiecare persoană.
Așadar, parte a unui discurs tinut ieri la Ottawa, Canada, de ministrul de stat pentru Europa din Biroul Federal de Externe al Germaniei, Michael Roth, cu privirile la drepturile LGBTI:
“We are witnessing encouraging developments in several countries, for example in South Eastern Europe. I recently attended gay pride parades in Belgrade and Bucharest – cities where such parades were impossible just a few years ago. In a wide range of countries, from Montenegro to Vietnam, governments now acknowledge LGBTI rights. But on the other hand, there are some countries – notably Russia and Turkey – where new legislation or government repression are threatening the LGBTI communities.”
Traduc doar prima parte:
“Suntem martorii unor evolutii incurajatoare in cateva tari, de exemplu in Europa de Sud-Est. Recent am fost la paradele gay pride din Belgrad si Bucuresti – orase unde astfel de parade erau imposibile in urma cu cativa ani.”
Aparent, părem mai toleranți, dar rămâne întrebarea dacă suntem. Faptul că unul dintre principalii oficiali germani pe partea de politică externă amintește asta într-un dialog ținut în una din cele mai inclusive state poate reprezenta o încurajare pentru grupurile care militează pentru drepturile fiecărei persoane.
Surprinzător, am văzut niște reacții de opoziție referitoare la poziția unor oficiali ai Statelor Unite pe această poziție. Sunt două variante:
- Românii au ajuns mai germanofili, atitudinea pro-americană fiind mai ușor de contestat;
- Oficialii români sau liderii politici (fie ei din partide, biserici, afaceri, societăți civile și altele) nu urmăresc ce face diplomația de la Berlin. Și nu vorbesc cu voce tare.
