Își vor face Iohannis și Cioloș partid?

Își vor face Iohannis și Cioloș partid?

Discuția despre un partid prezidențial format din persoane care aleg din când în când să coboare printre pământeni nu este nouă. De altfel, Iohannis și-a pus ca unul dintre obiective reformarea clasei politice. Avem câteva indicii despre cum o va face. S-a întâlnit cu strada când mai era doar el și cu televiziunile acolo, a falsificat societatea civilă și este mai mereu în vacanță, anula cesta făcând asta înainte de 1 decembrie. În momentul în care Europa este în criză și partidul finanțat de Rusia, Frontul Național, câștigă alegerile în Franța, Iohannis se delimitează de întrunierile liderilor PPE, una dintre forțele care au dus mai departe Uniunea Europeană, și îl deleagă pe Dacian Cioloș să participe la una dintre cele mai mari întâlniri ale Consiliului European, deși una dintre atribuțiile sale ține de politică externă.

În această fugă de responsabilitate, 35% din alegători ar opta pentru un partid susținut de Klaus Iohannis și Dacian Cioloș.  Dar asta nu înseamnă că acești oameni ar vota pentru acel partid. Faptul că va avea simpatii din toate partidele face acest partid vulnerabil la noi membri, dar vechi politicieni, iar odată cu aceștia va veni și fortuna peste noul partid. 51% dintre respondenții cercetării făcute de Agenția de Rating Politic cred că România are nevoie de partide noi. Partide noi? Vom vedea în apropierea campaniei o invazie de partide noi : PNL-ul cu PDL, dacă nu se va strica cooperarea până atunci, căci déjà unii ajung pe funcții, iar alții sunt sclavi celorlalți va spune că e un partid nou, Mișcarea Populară va fi la primele alegeri locale și parlamentare, bucurându-se acum de poziția de al treilea partid din România, ALDE este fuziunea unor partide care nu au candidat niciodată singure, M10-ul va fi nou, dacă va mai exista până atunci, dar esența eșecului partidului Iohannis și Cioloș nu va sta în această caracteristică.

sursa imagine Gabriel Petrescu / Shutterstock.com

Cota de încredere în Klaus Iohannis este într-o descreștere continuă de la alegeri până în prezent, iar subiectele care vor mai scădea încrederea în președintele țării, care nu poate fi membru de partid, sunt foarte multe, având în vedere o serie de acțiuni din trecut, gafele din trecut și casele obținute imoral și ilegal. Mass-media abia așteaptă să relanseze aceste subiecte, iar noul partid al oamenilor noi va scădea imediat, dar poate rupe câteva procente bune. Pentru Dacian Cioloș, din nou, vor fi subiecte de atac, mai puține ca în cazul lui Iohannis.

Ca o scurtă concluzie, vor apărea Iohannis și Cioloș cu un nou partid în viitorul apropiat sau în apropierea alegerilor? Nu.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “Își vor face Iohannis și Cioloș partid?”

  1. Iohannis are un rol “reprezentativ”sa-i spunem, dar Ciolos poate schimba lucrurile in bine sau in rau. Eu i-as acorda o perioada de gratie ca sa se faca auzit prin masurile pe care le ia, dupa care as concluziona.

Comments are closed.