8 întâmplări pe Aeroportul Fès–Saïss

8 întâmplări pe Aeroportul Fès–Saïss

M-am întors din Fez, Maroc, cu noi experiențe, cu noi informații, cu noi amintiri, cu noi contacte. Unele sunt pozitive, altele negative, însă nu știu cât de des aș vrea să trec prin micuțul aeroport din Fez (aproape 900.000 de pasageri anual).

În ordinea întâmplărilor, voi aminti respectivele evenimente mai jos. Am zis să selectez zece, încercând să le prezint nu neapărat dintr-o postură negativă, ci mai degrabă dintr-una bazată pe precauție, din care să putem învăța mai multe în privința planificării călătoriilor noastre.

1. Am plecat spre aeroport cu un taxi roșu, după negocierea prețului către aeroport cu șoferul acestuia (printre avantajele și dezavantajele unei poziții relaxante cu privire la bonuri și aparate de taxat). La un moment dat, șoferul părăsește mașina, lasă cheile în contact și merge la toaletă. Se întoarce, iar după câteva minute de mers tot grupul părăsește mașina, schimbându-o cu un alt șofer și cu o altă mașină, logaurile roșii neavând licență pentru deplasări spre aeroport (nu știu dacă toate sau doar anumite mașini în funcție de licențiere).
2. Am admirat un terminal gata de aproape un an, mult mai mare, despre care am aflat că așteaptă venirea regelui pentru a putea fi deschis. Am auzit că ar fi fost în discuții venirea sa cu mai multe zile înainte, dar se pare că a rămas în aceeași stare de așteptare. Oricum, arhitectural, aeroportul arată fantastic. De reținut că dinspre piste nu ai voie să îi faci poze.
3. Am aflat că nu pot face conversia valutară între moneda locală (dirham) și euro fără a avea cartea de îmbarcare emisă.
4. Sistemul tehnic de la emiterea cărții de îmbarcare (opțiunea online era indisponibilă pentru călătoria avută) a avut câteva probleme și am rămas cu un singur boarding pass, deși eram în tranzit la destinația spre care primisem unul. Dialogul cu persoanele de acolo m-a lăsat nelămurit, însă au fost foarte amabile. Și așa am călătorit fără carte de îmbarcare, doar cu numărul de înregistrare al comenzii și pașaportul, trecând prin toate etapele de securitate, control al pașaportului, îmbarcare, plus explicațiile aferente.
5. Am ajuns la etapa controlului pașapoartelor, după ce am completat din nou detaliile de îmbarcare cu toate detaliile (unde am stat, ce am făcut, datele de pe pașaport, de unde vine, etc., noroc că nu am avut nevoie și de viză ca cetățean european), unde am nimerit o coadă de peste 30 de minute (și nu erau multe persoane).
6. Stai la coadă suficient de mult timp pentru ca din când în când să apară câte o persoană care să treacă direct la control. Or fi avut pașaport diplomatic, nu știu, însă linia respectivă nu era marcată cu nimic. Poliția de frontieră se putea organiza mai bine.
7. Controlul de securitate, urmează partea de îmbarcare. Deși era ora zborului, nicăieri nu era amintită poarta (nici pe cartea de îmbarcare), iar afară erau vreo trei avioane așteptând să decoleze. Până la urmă, am nimerit la coadă adecvată, multă lume a nimerit la coada adecvată.
8. Urmează controlul cărților de îmbarcare și brusc un rând se transformă în două rânduri în spatele tău, adică am rămas penultimul. Noroc că nu era nicio grabă acolo, pentru că avionul a plecat cu vreo 30-40 de minute mai întârziere. Când am urcat, au transmis că întârzierea era cauzată de situația de pe aeroportul de tranzit din Barcelona.

Ce rămâne de învățat? Că mesajul „veniți cu cel puțin trei ore înainte din cauza congestiei la filtrul de securitate” înseamnă cel puțin trei ore înainte.

De ținut minte că nu prea găsiți chestii marocane în micuțul duty-free din Aeroportul Fès–Saïss, în cazul în care ați plecat fără suveniruri sau fără „ceva” local de acolo.

Mi-am continuat călătoria, am ajuns cu 30 de minute întârziere, conexiunea fiind într-o oră, am întâlnit o coadă imensă la poliția de frontieră din aeroportul din Barcelona, ajungând cu explicațiile cu privire la motivul pentru care nu am carte de îmbarcare și fără timp rămas până la decolarea avionului.

Mulțumesc celor două doamne care mi-au permis să trec în față, având doar două minute rămase, chiar dacă am primit mai mult mustrări de la cei care stăteau în linie. Apoi a urmat un sprint până în capătul terminalului, unde era poarta. Noroc că a plecat cu întârziere avionul, ajungând cu 10 minute mai târziu la poarta de îmbarcare, am urcat pentru prima dată ultimul în avion, având câteva minute de odihnă în timp ce era verificată rezervare pentru a vedea locul ales. Și așa s-a încheiat povestea.

Sunt doar câteva linii care folosesc aeroportul, niciuna spre România (nici nu ar avea de ce acum), respectiv: Air Arabia Maroc, Royal Air Maroc și Royal Air Maroc Express, Coredon Dutch Airlines, Transavia, TUI Fly, Ryanair și Vueling.