Puterea mediatizării unui eveniment

Pot spune că un ultimul timp am descoperit că un eveniment capătă un alt aspect, dacă este bine mediatizat. Ce înțeleg prin asta? Despre respectivul eveniment se ajunge să se vorbească în presă ( print și/sau online ), bloguri, radiouri, televiziune.…

Două evenimente în Focșani, decembrie

M-am gândit să scriu acest post pentru a evidenția câteva modalități de a petrece timpul liber în Focșani, câteva modalități cultural-artistice.

  1. „Sunt un orb” – spectacol susținut de Horațiu Mălăiele pe 12 decembrie la Teatrul Municipar „Mr. Gh. Pastia”, începând cu ora 19:00.

RIUF 2011

The Romanian International University Fair 2011 va avea loc pe 22-23 octombrie ( sâmbăta și duminica) la București și pe 25 noiembrie la Cluj Napoca.

De ce să treci pe la RIUF?

  • ai ocazia să participi la seminarii, workshops, sesiune de prezentare ale universităților;
  • te poți întâlni cu reprezentanții a peste 100 de instutiții de învățământ din toată lumea;
  • vei afla mai multe despre alte sisteme educaționale, diferite de cel românesc;
  • ai ocazia să primești sfaturi cu privire la alegerea universității care ți se potrivește;
  • descoperi noi modalități de finanțare a studiilor…

Locul unde se va desfășura evenimentului nu a fost precizat încă pe site.…

Zilele orașului Panciu. Cum să nu pui afișe

Între 24 și 25 (mai sunt câteva evenimente importante și pe 22 și 23) septembrie au loc  „Zilele orașului Panciu”, un eveniment tipic într-un an într-o localite. Cu toții știm că este un „must-have” câteva zile de sărbătoare pentru „binele” cetățenilor sau mai bine, pentru „binele” buzunarelor acestora.…

Prima zi dupa Apocalipsa

Acum cateva luni am creat un eveniment pe Facebook  numit “Prima zi dupa Apocalipsa”. Poate fi accesat de aici, iar un attending sau macar un raspuns reprezinta un raspuns pentru mine.

In ce consta evenimentul?

Pe 22 decembrie 2012, oriunde am fi Terra, trebuie sa ne simtim mai bine, sa fim mai veseli, mai motivati.…

Seara luminilor @CNU

Dat fiind ca sunt …in lipsa de idei si ca nu prea am timp sa dezvolt un articol mai lung, nu fac altceva decat sa dau cateva detalii despre un eveniment adresat uniristilor: SEARA LUMINILOR.

Cand? Joi, 2 iunie 2011 , ora 21:00 ( 9:00 pm );

Unde?…