Rezumatele ultimelor două zile in CSE si CJE

În ultimele două zile au fost organizate activități atât la nivelul Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea” ( unde sunt vicepreședinte), cât și la nivelul Consiliului Județean al Elevilor Vrancea ( unde sunt, din octombrie, directorul Departamentului de Mobilitate, Informare, Formare și Consiliere).

Mă bucur că în ambele părți s-au format echipe unite și dornice de afirmare și realizare.

Cu Impact în județul Vrancea” a fost prezentarea care a reunit toate BEx-urile din liceele vrâncene (pe lângă prezentarea activității cluburilor Impact din județ, au fost prezentate și rezumatele întrunirilor de la Băile Herculane și Drobeta Turnu Severin). Tot în cadrul acestei zile au fost expuse și fotografiile trimise pentru expoziția  din cadrul „Festivalului Șanselor Tale” ( ce a cuprins și prima activitate ), având ca temă voluntariatul, organizată de CJE Vrancea.

Astăzi, membrii CJE Vrancea au participat la un focus grup organizat de Asociația Alternative Sociale din Iași. Acesta s-a desfășurat sub genericul „Voluntariatul, o alternativă în carieră”.

La nivelul CȘE CNU a fost organizat târgul de produse handmade ( decorațiuni realizate în urma Atelierului de Handmade), târg care va continua și mâine.