Spectacol de dans cu ocazia Zilei Tineretului

Joi seara, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani a fost gazda unui spectacol de dans organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor.

Pe scenă s-au aflat trupe de dans provenite din cluburi de dans, școli, licee, școli postliceale.…

Programul activităților MVM pentru campanie „Împreună suntem Europa”

La Colegiul Național „Unirea” se vor desfășura o serie de activități privind campania de promovare și informare în legătură cu valorile europene, Consiliul Național al Elevilor și promovarea valorilor în învățământul românesc. Echipa MVM, singura echipă din Vrancea ajunsă între cele 14 echipe finaliste, a pregătit pentru săptămâna viitoare un program interactiv:

În faza a doua a concursului național de proiecte „Europa mai aproape de CNE”

În perioada 3-13 mai 2012, echipa MVM, de la Colegiul Național „Unirea”, va trebui să pună în practică campania de informare corespunzătoare planului de campanie cu care s-a înscris în concursul de proiecte.

În faza finală a concursului național de proiecte „Europa mai aproape de CNE” au ajuns 14 echipe, una dintre ele fiind formată din trei membri ai Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”: Maria Iacob, Mădălin Blidaru, Vanessa Sava.…

Caravana LSRS prin Focșani

Caravana LSRS trece prin Focsani. Tot ce trebuie să faci pentru a te înscrie este să completezi formularul de mai jos, disponibil prin accesarea link-ului. Este necesar ca un număr de minim 40 de participanți să se strângă pentru a avea loc un seminar.…

Vrancea Blogmeet & Test Drive Chevrolet

AutoAiss reprezintă un prieten de încredere al Blogosferei Vrancea. Sâmbătă, la ei, va avea loc un nou blogmeet vrâncean. Și… cireașa de pe tort se numește test drive, un test drive care nu este numai pentru bloggeri.

Așadar, sunteți așteptați la un test drive memorabil…

5 mai 2012, 9:30

Eu voi fi acolo.…

Vrem egalitate, nu să punem burta pe carte…

Am aflat de această inițiativă a unor elevi de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” în momentul în care am deschis varianta electronică a Ziarului de Vrancea. Aș spune că este ok faptul că vor să se facă auziți, că își doresc să se implice în luarea deciziilor ș.a.m.d.…

Nea Săndele, iPad-ul?

Era o zi însorită de vară. Cum să îți petreci vara? Poți să mergi la bunici, la părinți, în cazul în care nu sunt lângă tine, sau la cunoscuți. Posibilități sunt suficiente pentru toate persoanele. Trebuie doar să vrei. În era vitezei, fiecare secundă este importantă, chiar foarte importantă.…

Problemele cu hostingul…

În ultimele trei zile situația nu a fost deloc roz pentru acest blog. Hostingul și-a făcut de cap și, blidaru.net aflându-se pe un shared server, a fost destul de șifonat. Sute de vizitatori nu au putut să acceseze site-ul în ultima vreme.…