Romȃnii ȋşi arată deschiderea faţă de reciclarea hȃrtiei şi faţă de utilizarea produselor din hȃrtie reciclată

COMUNICAT DE PRESĂ

Bucureşti, 18 septembrie 2012


Romȃnii ȋşi arată deschiderea faţă de reciclarea hȃrtiei şi faţă de utilizarea produselor din hȃrtie reciclată

 

  • Asociaţia React prezintă studiul privind atitudinea şi comportamentul populaţiei faţă de reciclarea deşeurilor din hȃrtie
  • Romȃnii au un comportament favorabil colectării selective a hȃrtiei, fapt confirmat şi de creşterea exporturilor de maculatură
  • Aproape jumătate dintre respondenţi utilizează obiecte la producerea carora s-a folosit, ȋn proporţii diferite, hȃrtie reciclată

 

 

Bucureşti, 18 septembrie 2012 – Asociaţia React prezintă studiul privind atitudinea şi comportamentul romȃnilor faţă de colectarea selectivă a deşeurilor de hȃrtie şi utilizarea produselor din hȃrtie reciclată, realizat ȋn cadrul proiectului „Dezvoltarea economiei sociale prin ȋnființarea şi dezvoltarea ȋntreprinderilor sociale”.…

Deschiderea anului școlar Colegiul Național „Unirea”

Astăzi, a avut loc deschiderea noului an școlar. Școlile și-au deschis porțile, din nou, pentru elevi, o parte dornici de a învăța ceva, în contradicție cu voința majorității. Sunt de părere că la Colegiul Național „Unirea” se va continua realizarea unei educații de calitate, centrată pe nevoile elevilor și care stimulează implicarea atât formală, cât și non-formală a elevului pentru realizarea unui proces educațional aflat la cel mai înalt nivel.…

Descoperă Consiliul Elevilor!

Pentru a promova alegerile ce vor avea loc în această toamnă, foarte curând, Consiliul Național al Elevilor a realizat o serie de spoturi ce sunt publicate constant pe channelul YouTube.

Dintre acestea, atașez câteva în acest articol. Primul este un spot tehnic din care vei afla ce înseamnă Consiliul Elevilor.…

Vrancea Blogmeet – 15 septembrie 2012

Bloggeri vrânceni s-au reunit astăzi pentru Vrancea Blogmeet, un eveniment  așteptat de o parte dintre noi pentru a discuta despre bloggging și nu numai. Internetul a fost principalul subiect și, de data aceasta, am putut primi și oferi sfaturi în legătură cu anumite aspecte legate de blogurile noastre.…

Campania „Europa, casa noastra”

Campania „Europa, casa noastră”, desfășurată de Reprezentanța Comisiei Europene în România este în desfășurare. Fie că ești profesor, fie că ești elev, ai de câștigat. Excursii la Bruxelles și premii în bani sunt pregătite pentru proiectele câștigătoare.

Implică-te! Tot ce trebuie să faci este să găsești o probleme în comunitate și să realizezi un proiect în cadrul campaniei „Europa, casa noastră”.…

Cum am fost distrus, SEO vorbind…

Pentru mine normalul a însemnat Page Rank 3. În luna iulie, într-o perioadă de bucurie totală, am primit o veste urâtă: Page Rank-ul Google ajunsese la zero. Bad SEO. Nu mi s-a întâmpla niciodată asta. Am trimis trei solicitări de reevaluare după o serie de modificări, însă răspunsul a fost identic: site-ul încalcă reglementările privind calitatea.…

Am depășit 2500

Este vorba de 2500 de articole publicate. Am depășit acest landmark și mă simt destul de mândru. Dețin un blog a cărui valoare crește de la o zi la alta, iar al cărui conținut reflectă, în mare parte, dezvoltarea mea în online și nu numai.…

Europa în 2062

Citeam acum două ore discursului domnului Jose Manuel Barrosso, președintele Comisiei Europene, unul foarte bun, unul care mi-a atras atenția asupra tendințelor de unire: economică, politică. Practic, acea federație de state reprezintă viitorului Uniunii Europene, iar Uniunea Europeană se va lărgi și în afara Europei.…