Jocurile lui Putin (2013)

Jocurile lui Putin (Putin’s Games)

Documentarul Jocurile lui Putin (Putin’s Games), regizat de Alexander Gentelev, mi-a atras atenția încă de când l-am văzut prima dată pe programul Festivalului One World Romania, la care puteți să mergeți până duminică, 23 martie.

Cunoșteam o serie de informații șocante despre ceea ce a însemnat aducerea Jocurilor Olimpice de Iarnă la Soci, în Rusia, într-o zonă care nu era potrivită pentru așa ceva, însă nu aveam o idee atât de clară asupra modului în care acest eveniment a fost creat.

Despre cea mai scumpă olimpiadă din istorie

Soci înseamnă 10 grade Celsius în luna februarie. La 50 de kilometri de mare, autoritățile prin diferite metode nedrepte au creat o stațiune de schi. Satul olimpic a fost creat și el cam la aceeași distanță, într-o zonă cu probleme geologice. 51 de miliarde de dolari a costat cea mai scumpă olimpiadă din istorie, în timp Beijing 2008 a însemnat 40 de miliarde, iar Londra 2012 a ajuns la 19 miliarde de dolari. Unde s-au dus acești bani? Corupție, crearea unor companii fantomă, autostrăzi, restaurarea unei stațiuni apărute din grija lui Stalin în anii ”30 și așa mai departe.

Jocurile lui Putin prezintă ceea ce a însemnat pregătirea acestui eveniment născut din dorința de megalomanie a președintelui Federației Ruse. Deși un oraș precum Salzburg ar fi fost mult mai adecvat, în urma unor întâlniri oficiale, în Guatemala s-a decis ca Rusia să organizeze acest eveniment.

Cum arată statul foarte strâmb?

Ce vă prezintă documentarul pe care l-am văzut la categoria „statul strâmb” din cadrul One World România?

  • olimpiada unui om cu plata unei națiuni;
  • o mică autostradă de 8 miliarde de dolari;
  • cea mai scumpă olimpiadă din istorie;
  • corupție la nivel înalt și manipularea cetățenilor;
  • o lege care a trimis oamenii în stradă, naționalizându-le terenurile și casele;
  • construcția unor clădiri magnifice în locuri aflate în pericol;
  • distrugerea mediului privat din zonă;
  • presiunile la adresa jurnaliștilor de investigație.

Duminică, va fi proiectat din nou

Desigur, mai sunt aspecte care vă vor da de gândit. Jocurile lui Putin va fi proiectat duminică, 23 martie, 14:00, la Cinema Elvire Popesco. Vă recomand cu cea mai mare plăcere să mergeți să îl vedeți. Vor fi 90 de minute care vă vor arăta cum arată o altfel de lume. Deși pare o comedie, este realitate.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

3 Replies to “Jocurile lui Putin (2013)”

  1. Madalin, dupa ce i-ai facut publicitate ieri pe Facebook, l-am vazut si eu. Nu stiu daca linkul functioneaza in Romania, dar pentru cei care nu pot ajunge sa-l vada duminica, merita sa-l incerce: http://www.bbc.co.uk/iplayer/episode/b03t8dm9/Panorama_Putins_Games/

    Fraza care mi-a ramas in minte din cele 30 de minute de filmare e “Cu banii care s-au cheltuit pentru construirea caii ferate din Sochi, autoritatile ar fi putut ‘reasfalta’ fara griji autostrada…cu genti Louis Vuitton”. Si mai era faza aia cu primarul care nega existenta persoanelor homosexuale in oras, desi cluburi gay existau si functionau.

Comments are closed.