Fii un supervoluntar alături de Award!

International Award for Young People

În lista de bannere ale proiectelor pe care le susțin, online și nu numai, se află International Award for Young People Association.  Această asociația promovează în România programul International Award for Young People, un program dedicat tinerilor, desfășurat la nivel internaținal sub egida MSR, Ducele de Edinburgh.

Pe lângă sprijinirea acestui program (despre care vă invit să citiți pe site-ul intaward.ro), Asociația International Award for Young People se ocupă cu desfășurarea unor proiecte dedicate tinerilor cu nevoi speciale, promovării educației nonformale, precum și cu colaborarea pentru desfășurarea altor activități.

Ai ocazia să devii un superVOLUNTAR al acestei asociații. Despre ce este vorba?

Asociația International Award for Young People caută să își lărgeasca orizonturile, recrutând voluntari ca să se alăture celorlați supervoluntari pentru:
– îmbunătățire website;
– marketing (media, imagine, materiale promoționale);
– organizare evenimente;
– fundraising.

Vrei să te implici? Contactează reprezentanții organizației: dima.doru@intaward.ro  sau la numărul de telefon 0755 100 145. Fii un superVOLUNTAR! Implică-te și ajută comunitatea.