Digitalizarea mută costurile de la stat la cetățean

De principiu, sunt un fan al digitalizării, cu condiția că este făcută cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, și cu garanția că îmi permite să trăiesc și non-digital. Este vorba în principal de relația cu instituțiile publice, dar se poate merge și mai departe, către organizații care oferă servicii cvasi-publice.

De exemplu, sunt câteva aspecte problematice în faptul că poți accesa numeroase servicii publice digitale oferite de Ministerul Afacerilor Interne pe baza cardului bancar furnizat de douăsprezece instituții de credit (prin intermedierea Sistemului național electronic de plată online a taxelor si impozitelor utilizând cardul bancar). Mai mult, deși înțeleg fanii interoperabilității care vor ca statul să nu îți mai ceară alte documente din moment ce ești în baza lor de date, mă înspăimântă apelurile pe care le citesc pentru accesul direct între bazele de date ale ANAF, CNPP, CASS, și MAI, de exemplu. Este periculos ca instituția care se ocupă de colectarea taxelor și impozitelor să aibă acces direct la orice informație care poate oferi indicații privind situația mea medicală doar pentru că ambele sunt sub autoritatea Guvernului României. Nu vorbim doar despre confidențialitate și de riscul de discriminare, pe lângă problema mare a încrederii (amintiți-vă cazul de la Bihor cu un om de afaceri local care accesa bazele de date ale poliției prin intermediul relației cu persoană angajată de instituția publică), ci și de pericolele profilării financiare, prioritizării recuperării creanțelor în funcție de bolile contribuabililor, intimidării beneficiarilor de asigurări de sănătate – inclusiv față de accesarea unor tratamente care pot fi considerate mai costisitoare, constrângerii accesului la ajutoarele de handicap pe baza amenințării controalelor „pe bază de risc”, riscurilor de abuzuri administrative, și multe altele.

Problema digitalizării așa cum este făcută în prezent este că mută multe costuri ale statului în dreptul cetățeanului (mai larg, am putea spune chiar a rezidentului). În loc să îți trimită printr-un serviciul poștal, prin recomandată, o notificare, te trezești cu o notificare online, pentru care trebuie să constant acces la internet, niște dispozitive dotate adecvat hardware și software, un furnizor de email de încredere, și semnătură electronică calificată. Am evoluat de la un cost destul de redus în dreptul instituției publice la mai multe costuri în dreptul instituției publice și multe altele în dreptul contribuabilului. Acesta este un exemplu simplu, dar sunt altele de-a dreptul mind-blowing. Vara trecută, am fost rugat de o persoană să o ajut să își facă programarea online pentru schimbarea cărții de identitate pentru că altfel nu poate să își schimbe buletinul expirat. De principiu, programarea este simplă de făcut, plecând de la asumpțiile că persoana respectivă a beneficiat de investițiile necesare în dezvoltarea competențelor digitale și că are acces la platformele respective. Pentru majoritatea rezidenților României, aceste ipoteze sunt false (vedeți datele statistice, vedeți realitatea). Dacă încerci să îți deschizi un magazin în zilele noastre, costurile de conformitate datorate digitalizării sunt de luat în calcul, și nu sunt doar în cazul investiției inițiale, ci pe întreaga viață a afacerii. Cumva, statul te consideră infractor și crede că infracționalitatea nu se poate digitaliza și dumneaei. Trecem peste faptul că statul poate afla în orice moment când ți-ai cumpărat ultima pâine și că îți poate bloca aproape instant aproape toate mijloacele electronice de plată (în acest condiții, mult succes să plătești în numerar pentru transportul cu autobuzul în București, căci este incredibil de dificil).

Modul în care digitalizarea promovată de absolut toate partidele politice mută costurile de la stat la cetățean este necinstit. În primul rând, pentru că nu îți spune nimeni. Afli de la șofer că trebuie să mergi doi kilometri pentru a putea cumpăra cu numerar un bilet pentru STB. Afli de la bancă că trebui să îți schimbi la câțiva ani telefonul pentru a putea folosi serviciile bancare necesare în interacțiunea cu statul. În al doilea rând, pentru că povestea cu comisiile pentru drepturile omului sau cu instituțiile pentru drepturile omului din România, puteți include aici și organizațiile societății civile, este doar o poveste, o formă fără fond, și atât. Toate aceste demersuri de digitalizare primesc avize favorabile pe repede înainte, nici măcar nu intră în discuție impactul real, mulți nici măcar nu sunt conștienți de acestea, arătând de fapt adevărata față a statului și politicii, în care digitalizarea este folosită pentru concentrarea puterii politice și economice, pentru beneficiile clare ale unor rețele de interese – evident și ale unui public uneori semnificativ, dar mai puțin pentru servicii publice universale și accesibile.

P.S.: Tot sistemul cu cardurile de sănătate, al căror sclav ești fie că ai nevoie să mergi la farmacie, la spital, sau la medicul de familie, putea fi făcut fără dependența aceasta de bucata respectivă de plastic.