Despre alergare și deplasări

În ultima perioadă, mi-am redus destul de mult activitatea blogosferică1, cam de la trei ore zilnic la aproximativ 100-120 de minute. Și acest lucru s-a văzut destul de mult, dat fiind că am avut câteva zile în care nu am venit cu nimic nou, deși idei sunt, iar articole care pot constitui un subiect neabordat există. Motivele sunt de altă natură.

Alergarea după documente, sport național

Dacă până acum am fost plecat aproape toată vara prin diverse ținuturi cu diverse munci sau activități faine, plăcute și constructive atât pentru mine, cât și pentru cei în fața cărora am fost, ei, bine, acum îmi fac bagajele și alerg după diverse documente pe drumuri. În mai puțin de 10 zile, îmi voi schimba locul de trai pentru șase luni.

Urmează șase luni în Spania

Voi începe cursurile și voi termina primul semestru la Universidad de Granada, în Spania, urmând să plec cu o bursă Erasmus acolo. Mi-am setat câteva obiective pentru perioada în care voi sta acolo, obiective care nu sunt legate doar de cultura și locurile de acolo, ci și de urmărire sferei politice spaniole, a construcției identitare spaniole și a modului în care se pune accent pe e-governing în Spania și la nivelul comunităților locale.2.

Așadar, perioada aceasta este caracterizată pentru mine de: drumuri, documente, timp pe fugă, alergare, spaniolă, pregătiri, colegi noi și nu numai. Voi reveni cu actualizări despre momentele respective pe blog sau pe facebook cu timpul. Până atunci, mai am de rezolvat/suspendat câteva treburi pe aici.

Deplasări zilnice în diverse locuri

Am început acest articol gândindu-mă la faptul că am fost pe drumuri în ultima săptămână. Doar că am ajuns acasă după Universitatea de Vară Râmnicu Sărat 2014, încheiată la București, că am plecat iar la Focșani, apoi la București, apoi înapoi. Ziua următoare, m-am deplasat din nou la Focșani, iar mâine voi face din nou un astfel de drum. Sper doar ca, de data aceasta, autobuzul, CFR-ul și RATB-ul și Metrorex să circule fără probleme.  Am început septembrie într-un mod dezastruos din punct de vedere al transportului în comun.

  1. nu includ aici urmărirea celorlalți bloggeri []
  2. ultima este chiar tema propunerii de proiect de cercetare pe care am anexat-o când am aplicat pentru bursă []

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.