Deschidere oficială a Zilei Colegiului Național „Unirea”

Pe 24 ianuarie 2012 s-au celebrat anii de existență ai Colegiului Național „Unirea”, mai exact cei 146 de ani. Legenda s-a născut pe la începutul lui ianuarie 1866.

După desfășurarea unei părți din activități, începând cu ora 9:00 ( printre care și deschiderea Clubului de Fotografie ), a urma deschiderea oficială.

Anul acesta s-a lansat un număr special din „Revista Noastră”, publicația elevilor și profesorilor Colegiului Național „Unirea”, un număr la 100 de ani de la prima apariție. Deci, încă o legendă.

La deschiderea oficială au luat cuvântul oficialități din partea Colegiului Național „Unirea”, Inspectoratului Școlar Județean, Primăriei Focșani. De asemenea, delegații din Tivoli (Italia) și  Saint Amand les Eaux (Franța) au fost prezente în sală, iar reprezentanții au ținut câteva mici discursuri. Să nu uităm de delegația din ținutul Herței, delegație ce a răsplătit vizita făcută acum ceva timp de către uniriști.

Spectacolul a cuprins dansuri și cântece. Apreciez foarte mult prestația tuturor!

 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.