Când întâlnești oameni care te ajută…

Astăzi am primit un mesaj de la Fan Curier că trebuie să mă duc să ridic un colet. Am așteptat să treacă orele și așa am făcut. Mi-am dat seama că este vorba despre ștampila de aici de cânt am primit mesajul ( nu prea am în perioada asta prea multe lucruri de primit prin curier). Nu am mai fost de ceva timp la sediul acestei firme de curierat și se pare că s-au mutat.

În mesaj erau specificate niște repere, undeva tot prin zonă, însă neștiind exact am plecat către vechiul sediu. Și cel nou este tot pe acolo. Am întâlnit un muncitor de treabă pe care l-am întrebat dacă știe unde este nou sediu. Neavând nicio legătură cu firma, dar dornic să mă ajute, acesta mi-a răspuns, mi-a indicat zonă, mi-a explicat complet. Nu aveai cum să nu înțelegi unde este destinația.

I-am mulțumit acestui cetățean și i-am urmat sfaturile. Am juns unde trebuia, am ridicat ștampila și am plecat acasă.

Ce mi s-a părut anormal?

Am întâlnit un om care nu te refuză atunci când ai nevoie de ajutor, un om care îți explică în mai multe variante astfel încât să înțelegi. Deși Focșaniul este mic, de mai multe ori mi s-a mai întâmplat să caut un anumit magazin și să întreb trecătorii sau locuitorii din zonă, vânzători etc. Foarte puțini au vrut să îmi spună, deși știau. Scuza principală? Nu au timp. Cei care nu sunt din zonă au o scuză, cei care nu știu au o scuză, dar cei care nu vor nu au.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.