Blogger la Ping Pong

La inițiativa lui Cristi Irimia ( VranceaMedia.ro), bloggerii vrânceni și nu numai au fost invitați la un turneu de tenis de masă astăzi.

Din nefericire, au fost destul de puțini bloggeri vrânceni prezenți. Cele trei mini turnee au avut loc la Sala Polivalentă, pe la ora 15:00, iar participanții s-au declarat mulțumiți și plăcut surprinși de efectele benefice ale acestei întâlniri sportive.

Despre desfășurarea evenimentului , puteți citi aici ( de asemeea, veți găsi și câteva poze).

Despre prestația mea, pot spune că am ajuns de două ori în semifinală ( Mda… am avut două victorii și trei înfrângeri, dar ce mai contează rezultatul?).

Cât despre legătura mea cu tenisul de masă, nu pot spune decât că este una foarte fragilă. Nu am practicat prea mult timp acest sport, iar în ultimii doi ani m-am îndepărtat destul de mult de acest joc. Pasul făcut astăzi a fost un exercițiu bun, după trei luni și câteva zile în care nu am mai jucat.

Deja s-a anunțat repetarea evenimentului și să speram că va fi cu un număr mai mare de participanți!

P.S.: Un singur lucru aș fi mai vrut să văd: încă o dată serva aceea minunată a lui Vali.

P.S.2 : Am exagerat cu „despre”-urile.

4 Replies to “Blogger la Ping Pong”

  1. Mădălin, mă faci să roşesc ! Nu pot să-mi imaginez ce vor crede ceilalţi cititori gândindu-se la “serva” mea , cu adevărat prea mult menţionată ! În rest îţi doresc numai bine şi…….. antrenamente cât mai dese :D

  2. Aveti atat noroc acolo ca exista totusi o legatura intre bloggeri si se fac blogmeet-uri si tweetmeet-uri atat de dese. Aici in Pitesti, totu-i pustiu, n-am cu cine sa conversez, sa ma intalnesc.
    Oricum, e bine ca mai exista totusi in strop de speranta prin alte locuri.

    1. Si aici se poate si mai bine. Sunt sigur ca exista blogger interesati de aceste iesiri si prin Pitesti… Trebuie sa vina cineva care sa ii scoata afara ( si sa ii gaseasca)… Iar daca chiar nu sunt, este destul de rau, tinand cont ca Pitestiul este un oras superior Focsaniului din mai multe perspective. Ai fi uimit sa vezi ce repede evolueaza lucrurile dupa primele blogmeet-uri.

Comments are closed.