Sunt momente în care te așezi pe un fotoliu și, fără prea multe griji, începi să îți amintești întâmplări ce au pierit, ce au fost ascunse de timp, ce au fost aruncate undeva departe în amintirile tale. Ei, bine, acele momente, revenite în prim-plan, reușesc să transforme banaul în extraordinar, să aducă un aer de vis întâmplările.
Acestea devin povești și, într-o eră a vitezei, poveștile își pier din farmec…, dar cele mai amuzante nu mor, doar se transformă…
Copilăria este dominată de jucării, este transformată de jucării. Mașinuțele, aceste firimituri de copilărie, au însemnat foarte mult pentru noi, băieții, dar să nu uităm că și fetițele au avut suficiente opțiuni în petrecerea timpului liber ( care era foarte mult pe vremea aceea). Îmi amintesc, cu cea mai mare plăcere, de felul cum mă jucam cu mașinute, creând o junglă înțeleasă doar de mine, o junglă care nu era înțeleasă de nimeni și căreia i-am pierdut, și eu, farmecul.
Situația este amuzantă din perspectiva adultă, până și din perspectvă adolescentină. Aum, pot să spun, că mă tăvălesc pe jos de râs, când mă gândesc câți bani au cheltuit părinții mei pe acele obiecte pe care eu, eu le-am trimis pe lumea cealaltă într-o singură zi.
Aveam vreo cinci ani, poate șase sau, de ce nu, șapte. Nu mai știu nici eu bine dacă eram la grădiniță sau în clasa I. Cert este că aveam o poftă mare de jocuri, poftă care acum peste mai bine de zece ani, nu mai înseamnă mare lucru. Am renunțat, pe rând, la mașinuțe, la jocurile pe televizor, pe calculator, pe telefon… Vremurile s-au schimbat, iar acum îmi aduc aminte cum am încheiat un capitol…
Eram foarte fericit și, nemaiștiind cum să mă mai joc, am decis că este momentul să produc o revoluție, revoluția mașinuțelor. Totul părea ok la început, dat fiind că nu era nimic diferit. Știam, încă de pe-atunci, că materialele se pot recicla, și, dominat de acest spirit, am început să mut în altă parte o partea însemnată din mașinuțe. Ori fi avut suflet atunci? Că, dacă da, le-a durut…
Schimbată locația jucăriilor, am început în a căuta metoda perfectă de a le recicla. Și cum puteam să fac asta, dacă nu cu un bolovan? Lucram zi și noapte, lucram, visând că voi schimba percepția lumii asupra ideii de jucărie, dar tot visul s-a spulberat când a venit mama. Game over!
O ceartă, un eu supărat, dar amuzant acum, un bolovan mai mare decât mine ( mă mir cum l-am ridicat :D) și foarte multe victime. Era un peisaj macabru. Nu aș recomanda niciunui copilaș să vadă așa ceva…
Dar, acum, situația pare amuzantă, mai ales când transformam materia…Asta a fost…
P.S.: Articol scris pentru un concurs organizat de Blogatu.ro.
Felicitari pt. premiu!
Multumesc! De asemenea, felicitari!