CJE Vrancea pe Google+

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea este prezent, începând de astăzi, pe Google Plus, o rețea de socializare cu peste 90 milioane de utilizatori, la doar șase luni de la lansare.

A fost nevoie de introducerea acestei noi modalități de comunicare și promovare tocmai din acest motiv: numărul de utilizatori aflat într-o continuă creștere.…

Din nou pe Google+, în alt mod

Destinul a făcut să nu mai pot folosi vechiul cont pe care îl aveam pentru Google+. Din acest motiv, am fost nevoit să creez altul, renunțând astfel la ceva din 2011, mai exact la un profil făcut încă din a doua zi de la lansarea acestei rețele de socializare sau cum vreți să o numiți.…

Acord bilateral în domeniul educaţiei între România şi Republica Populară Chineză

31.01.2012

Ministrul  Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit marţi, 31 ianuarie 2012, cu E.S. doamna Huo Yuzhen, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România. Întâlnirea a vizat semnarea unui nou acord de cooperare în domeniul educaţiei între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România şi Ministerul Învăţământului din Republica Populară Chineză.

Comportament de elev conștiincios

Persoanele care mă cunosc știu că eu stau departe, foarte departe de tot ceea ce reprezintă 9Gag, însă din când în când mai intru, la propunerea cuiva, să văd câte o imagine.

Astăzi, am intrat pe un link aflând că voi descoperi ceva ce … chiar fac.…

Blogmeet vrâncean „Despre orice”

29.01.2012.

Ne-am adunat în Times Pub la un blogmeet la o cafea, la un suc, la un ceai. A durat circa patru ore și jumătate, dar timpul a trecut foarte repede, nebăgându-l în seamă. Am fi putut fi și mai mulți, dar, din nefericire, unii bloggeri au fost ocupați cu alte probleme astăzi.…

Afară-i cald și…

…liniștit, iar unii oameni nu au ce face.

A venit iarna, subiectul deja a depășit tot o limită. Nu mai este vorba de ce a fost la început, dar s-a încetat și partea cu violență. Acum a rămas pace și câteva persoane obosite ( sau nu ) care nu au ce face acasă, care pierd timpul…

Vă las să vă dați cu părerea.…

O zi fără Internet?

Să încercăm să ne imagină o zi fără Internet. Nu, nu să stați o zi fără ceea ce este imposibil să stați. Mă refer la o zi în care Internetul să nu funcționeze pe Terra. Cum ar fi?

Știu. Groaznic, dar să ne imaginăm.…

CX.com – spațiu de stocare online gratuit

Astăzi am început să folosesc serviciul CX.com pentru obținerea de spațiu de stocare online gratuit. Fie că nu mai aveți spațiu pe HDD-ul computerului dumneavoastră sau vreți să aveți documentele la îndemână oricând, aceasta reprezintă una dintre soluții.

CX.com oferă 10 GB gratuit ( ceea ce este de cinci ori mai mult decât oferă DropBox, un alt serviciu gratuit de partajare fișiere pe care îl folosesc) și aveți posibilitatea să obțineți câte 300 MB ( față de 250 cât oferă DropBox) pentru fiecare prieten invitat care își face cont, în limina a 6 GB suplimentari.…