Am ajuns la Botoșani

Spuneam într-un articol precedent că voi pleca la Botoșani pentru a participa la conferința Consiliului Național al Elevilor pe tema „Mentorship și continuitate în C.N.E.”. Am ajuns la destinație, după trei ore de mers cu trenul.

De data aceasta nu am fost dezamăgit nici de condițiile întâlnite în tren la clasa a II-a, nici de cazare. Acestea sunt foarte bune. Suntem cazați la Hotel Rapsodia****.

Programul de lucru pentru cele trei zile cuprinde  ateliere de lucru tematice privind managementul voluntarilor, mentoratul în Consiliul Național al Elevilor, rolul seniorilor, dar și alte subiecte privind mentoratul și continuitatea în organizație.

3 Replies to “Am ajuns la Botoșani”

Comments are closed.