Totul a început citind articolul acesta. Acum, să reluăm un pic ceea ce se întâmplă.
Condițiile de viață sunt mult mai aspre. Acesta este motivul pentru care românii au încetat să ducă mai departe visul lui Nicolae Ceauseșcu privind perpetuarea speciei. Ceaușecu, dictatorul, the evil one, visa o Românie cu o populație pe teritoriul ei de circa 30 milioane de români. Visa frumos. În ziua în care se anunța depășirea pragului de 7 000 000 000 de oameni pe Terra, România a primit o lovitură: o populație de 19 milioane, în scădere cu două milioane față de ultimul recensământ.
Natalitatea a atins un prag asemănător celei din anii ”50. Nu e prea bine. Suntem mai puțini într-o lume mult mai mare. Nu vreau să ajung acum pe partea de dispariție a Românilor, deoarece nu se va întâmpla, însă trebuie să privim cifrele privind învățământul Românesc.
În prezent 7.588 de școli au personalitate juridică. Acum 21 de ani, erau de patru ori mai multe. Populația școlară a scăzut cu peste un milioan, comparativ cu aceeași perioadă. A crescut durata media de frecventare a învățământului de la 14,9 ani în 2000 la 16,3 ani în prezent. Suntem, și așa, în urmă față de alte țări. Ce este rău, este că gradul de frecventare a școlii pentru persoanele de vârstă școală a scăzut cu 2,1 procente față de 2007 când atingea cota de 79,7%.
Acum 20 de ani lucra 440.000 de oameni în învățământ. Numărul acestora s-a diminuat până la 368 000. ( și atunci pe ce se bazează conducătorii noștri când spun că sunt prea mulți profesori?). E drept că sunt cu un milion mai puțin elevi, însă a crescut perioada de școlarizare și avem mai puțin cu 72 000 profesori.
Nu mai vorbim de bugetul acordat. În timp ce SUA face cea mai mare investiție din istorie în educație, în România se ajunge la 4% din PIB ( nu erau niște perioade în care ajunsese la 6%?).
Să privim și niște aspecte pozitive:
- a scăzut rata timpurie de abandon ( 16,6% în 2009 – până în 2020 trebuie să se ajungă la mai puțin de 10%);
- universitățile românești oferă peste 1000 de programe de studiu.
Dar:
- cea mai mică promovabilitate după 1990;
- ne aflăm pe antepenultimul loc în Europa la testele PISA;
- sectorul privat al universităților este la pământ.
Cam asta este cu învățământul românesc. Să nu uităm că se poate și mai rău…