A fost o vară excepțională. Chiar nu mi-a venit să cred că m-am bucurat atât de mult de ea. Și când mă gândesc că totul a început cu un mare eșec, îmi vine să râd. Ce eșec? Nu îl pot scrie, deoarece nu are nicio legătură cu bloggingul sau cu Internetul.
Acum să revenim. Pentru a-mi reveni, m-am hotărât să plec într-o excursie. A fost ceva de moment, o idee, patru apeluri și vreo patru ore pentru pregătirea bagajelor. Mașină aveam, însă trei dintre noi vroiam să ne luăm și prietenele fără viață cu noi. Am închiriat un suport pentru biciclete pe care l-am montat mașinii și, după ce am scos-o pe Alina din garaj, am plecat la drum. Alina este o bicicletă MTB cumpărată după ce am avut-o închiriată de câteva ori. Mă îndrăgostisem de ea și am căutat-o peste tot. Până la urmă am găsit-o.
Era vineri și mai aveam două ore până plecam. Deodată mă sună Andrei și îmi spune că el nu va mai putea merge. A urmat o bătălie. Am încercat să îl conving să o ia pe Daniela și să mergem să facem un concurs la țară. Urma să fie cel mai grozav week-end din prima lună a anului I la facultate, iar el nu putea lipsi. Frăția noastră se putea destrăma și nu era posibil. După o luptă de convingere de vreo cincisprezece minute desfășurată pe Skype, omul a venit. Și bine a făcut.
Am trecut pe la toți și am luat tot ce aveam nevoie: bicicletele, berea și muzica. După trei ore de mers cu mașina, ne-am oprit la marginea unei comune. Nu era nimic acolo, doar un izlaz pe care puteam să ne așezăm corturile și să dormim. Urma un superconcurs și nu putea să îl ratăm. Totuși, înainte, rețeta FFF ( friptură, foc și folk). La miezul nopții am hotărât că este momentul să adormim.
Dimineață. Sâmbătă. Prima zi de concurs.
Eram patru persoane: eu, Andrei, Marius și Alex ( care a preferat să se uite ). Roua dimineții ne-a ajutat foarte mult, deoarece la amiază ajunsesem foarte sus. Reușisem să ne descurcăm pe niște drumuri forestiere și să ajungem în zona cea mai înaltă, de unde puteam vedea o minunată priveliște subcarpatică. Satul, în zare, cu casele răsfirate, razele de soare, un nor stingher și mult optimism. Un vis. Am terminat al treilea, dar trebuie să recunosc că a fost cea mai frumoasă parte a călătoriei. Pe urmă ne-am oprit și am început să stăm de vorbă, să spunem bancuri și să ne distrăm. O ladă de bere s-a golit într-o oră, însă aveam și pentru ziua următoare.
Dimineață. Ziua II. Duminică.
Noaptea s-a lăsat destul de repede, deoarece eram cam obosiți. Chiar și așa, acesta a fost un bun exercițiu împotriva sedentarismului. A doua zi trebuia să ne întoarcem în poiană pe o rută ocolitoare. Era un traseu de nivel mediu de dificultate, dar avea vreo cincisprezece kilometri în plus.
De data asta, am avansat, fiind al doilea. Ajuns la punctul de întâlnire, Alex ne aștepta acolo cu niște diplome și mici. Wow! A făcut el asta? Toți ne-am mirat. Când colo, după „premiere” am aflat că, de fapt, erau niște certificate de căsătorie între noi și bicicletele noastre. Momentul a fost foarte amuzant, însă este de nedescris.
Ne-am întors înapoi. Am fost un pic cam chinuit, deoarece nu am băut nimic la întoarcere. Trebuia să conducă cineva, nu? La final, am uploadat cele mai reușite poze pe Facebook și uite că avem fiecare vreo câteva sute de like-uri. Poate data viitoare apar mai mulți doritori, nu?
O zi bună!
Articol scris pentru proba 9 SuperBlog 2011;
Sponsor: Aventuria.ro;
Nume proba: Sa inceapa Aventuria!