Măsură pentru cineva fără măsură

Sunt un pic arogant, un pic narcisist, un pic egocentric. So what? Vorbim serios, contează oare? Știu foarte bine că îmi este, de asemenea, să găsesc persoane pe măsura mea, obiecte pe măsura mea. Sunt și perfecționist. Țin ca totul să se facă ca la carte și să nu existe vreo greșeluță nici la cel mai mic nivel. Nici măcar nu vreau să aud de posibilitatea existenței unui mic detaliu ce poate da totul peste cap. Doar pentru mine, deoarece, în mare parte, acele mici detalii nu contează pentru alții, ba mai mult, sunt chiar neobservabile.

M-am născut în ziua perfectă, la ora perfectă și puține persoane mai puteau avea acest noroc. Totuși, există ceva ce mi-ar putea face față? Ceva cu care m-aș putea potrivi de minune?  De multe ori m-am întrebat acest lucru și am ajuns să cred că nu… până când, într-o zi cu soare, într-o zi perfectă octombrie, în anul în care cifra miilor este egală cu suma zecilor și a unităților ( totul are un sens ), a apărut o probă Blogwars prin intermediul căreia descopeream acel ceva ce nu mai găsisem până acum. Descopeream perfecțiunea preț-calitate, performanță-calitate și orice alte rapoarte ce doar visate puteau fi… Eram speriat de faptul că eșuasem. Nu atinsesem perfecțiunea, ba mai mult, am fost depășit. Groaznic!

În prima linie era seria Asus K. Dintre toate modelele, cu ochiul, îmi făcea unul singur. Avea un aspect scos din negura timpului, clasic, exact cum îmi plăcea.  Puternic, elegant, dornic de aventură, forever young… Numai el putea fi: ASUS  K53 SJ. Am crezut, prima dată, că era un vis, dar m-am înșelat. Am crezut că am aterizat pe o altă planetă sau că am trecut în altă dimeniune. M-am înșelat. Am crezut că am părăsit această lume. Sau cineva mi-a îndeplinit o dorință  ( și nu era Duhul, amicul lui Alladin ). De fapt, era adevărat. Îmi întâlnisem laptopul din vis.

Eu îmi folosesc notebook-ul în foarte multe scopuri. Nu, nu sunt un gamer. Dintre toate, la capitolul ăsta pierd. Și am scăzut din ce în ce mai mult în ultimii doi-trei ani. Eram împătimit mai mult decât orice, dar acum sunt blogger, Internet addicted, un pic de scriitor… În câteva cuvinte, pot spune că îmi cunosc tastatura mai bine ca propriul buzunar. Proiecte, tabele, baze de date în acces, eseuri, prezentări PPT, deplasare la clienți… Lista e lungă de chestii ce le fac cu monstrulețul pe care îl acum acum. Însă, problema este că nu folosesc doar aplicații de timp office, nu mă ocup doar de blogging și Internet stuff.

În ultimul timp am ajuns să folosesc foarte mult aplicații mari consumatoare de resurse precum Adobe AfterEffects, Premiere, Photoshop, Illustrator și InDesign. Pare ciudat, însă chiar le folosesc pe toate.  Acestea, însă, îmi dovedesc că aș fi vrut să tastez acel laptop de linia I, acest monstru al plăcerii tactilo-audio-vizuale, acel performer, întotdeauna oferind un show de zile mari.

Pe lângă designul stilat, metalic, ASUS K53SJ vine la un preț destul de ok pentru ce oferă: procesor Intel i7, video NVIDIA GT 540M și RAM de până la 8 GB ( dacă nu vă ajunge pachetul standard de 3). În sfârșit aplicațiile de grafic puternice și-au găsit un amic pe măsură. Adică, nu mai trebuie să faci cele mai mici setări, să mai ai teama că ar putea să se blocheze laptopul în orice moment. Nu trebuie să mai fii speriat că ceva mai rău se poate întâmpla. Partea grafică nu mai este o problemă. Mie, unul, mi se pare principalul atu al acestui notebook din seria K oferită de ASUS.  Să mai spunem că este perfect și pentru gameri?

Acest model are un ecran de 15,6”. Nu este nici prea mare ( 17” reprezintă prea mult, iar 13 prea puțin), nici prea mic. Suficient pentru a te descurca cu aplicațiile office, aplicațiile de grafică, gaming, transport… Nu va crea probleme din acest punct de vedere. Este bine de precizat că toate modelele din seria K folosesc DirectX11.

Trecem de partea cea mai importantă, cea de utilizare, și ajungem la o parte la fel de importantă: comfortul personal.

Înainte de a începe, vă adresez o întrebare: V-ați săturat de temperatura ridicată a tastelor?

Dacă da, vă propun o soluție: tehnologia IceCool. Asus a dotat seria K cu această inovație. În ce constă mai exact? Pentru a păstra o temperatură mai scăzută în exterior, neafectând ( derutând, sau cum vreți să spuneți) temperatura corpului (  a mâinilor) , păstrând-o constantă sub temperatura corpului, circuitele ce se ocupă de procesare au fost amplasate cât mai departe. Astfel, componentele interne generatoare de căldură lucrează undeva mai departe. Evident că ventilatoarele și țevile de răcire ale tehnologiei prezentate își fac efectul păstrând temperatura constantă chiar și după o utilizare îndelungată.

ASUS K53SJ are, de asemenea, încorporată o tehnologie premiată internațional. Mai exact, Palm Proof. Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată ca tastând repede, să dați cu palma sau cu mâna peste touchpad. Dezastru: ori ați dat un enter prea repede, ori ați șters n pagini…  Ei, bine Palm Proof „mărește coeficientul de inteligență” al touchpad-ului făcând astfel diferența dintre deget și orice altceva. Util, nu?