1. Am vazut, cand ma intorceam de la scoala, o gramada mare de oameni, de varsta a treia, oameni care nu faceau altceva decat sa vorbeasca intre ei si sa stea langa un loc special amenajat pentru distributia ziarului “Adevarul de seara”. Nu stiu daca se mai dau acele ziare in jurul orei cinci ( 5 ) – ora la care am vazut acei oameni-, dar ar fi super amuzant daca altceva nu au ce face in afara de stat si asteptat sosirea ziarelor. Coada se formase in fata pizzeriei Bella Italia si era …destul de mare.
2. Era sa fiu calcat de o masina…de un automobil pe trotuar. Observ ca nu trebuie sa mai treci neregulamentar ( sau regulamentar) strada pentru a-ti incerca viata, ci doar sa mergi pe trotuar. Nu se stie niciodata cand se poate ivi la tine o masina care, in momentul in care nu esti atent ( te uiti in alta parte) sa te atinga. Oare soferul nu putea sa isi parcheze masina mai departe cu 50 de metri? Era imposibil?
1. Advertiserii platesc o gramada de bani pentru a-si publica reclamele in ziar. Si uite cine e ‘publicul lor tinta’.
Advertiserii au si de castigat. Sa luam un caz ipotetic: vine un tanar care citeste ziarul si nu il intereseaza. Un batran il ia, il discuta la o intalnire in parc cu cei de seama lor, il mototoleste si il ea acasa. Acolo foloseste jumatate din el pentru a sterge geamul, cealalta jumatate pentru a inveli cozonacul. Cozonacul ajunge in alta zona, la alti oameni. Acestia, din curiozitate, citesc si ziarul. Jumatatea cu care s-a sters ziarul ajunge la cersetori, oameni care se ocupa de el ( sufla nasul, il folosesc pe post de patura etc.).
Si, astfel, viata ziarului devine super interesanta. Sa nu mai spun ca va fi bagat pe foc cel in care a fost pus cozonacul, dagajand energie termica. In drumul asta, ziarul ajunge la mai multe clase sociale, mai multi oameni. Chiar daca targetul nu este bine definit, acesta atinge multe categorii sociale. Advertiserii, cu siguranta, s-au gandit la asta.