Sunt optimist după ce am citit raportul MCV

Sunt optimist după ce am citit raportul MCV

Am terminat de citit raportul tehnic MCV pentru România. Contrar așteptărilor, nu este dur. Recomandările sunt de bun simț, relativ ușor de implementat, dacă există voință politică și cooperare loială între magistrați și politicieni.
 
Față de câteva rapoarte anterioare, nu mai sunt transmise informații false. În câteva locuri, câteva recomandări depășesc mandatulul MCV (dar nu în privința scopului), deoarece nu poate impune la virgulă autorităților române ce trebuie să facă pe o chestiune. Încă se menține o ușoară părtinire în favoarea magistraților, exonerându-i de multe datorii – norocul aici este că sunt și alte instrumente europene.
 
Cred că e penibil că Ministerul Educației a raportat cum încalcă autonomia universitară în numele anticorupției, dar este, din nou, o problemă internă. Mai mult, degeaba obligi universitățile să ofere cursuri de etică și integritate, atât timp cât la catedră sau la conducerea structurilor universitare se prezintă condamnați.
 
M-am uitat și pe rapoartele de progres pentru ambele state. Pe lângă faptul că au autori diferiți, mi se pare că autoritățile naționale din România au o mare problemă de a explica ce fac, căci sunt mult peste Bulgaria în privința luptei împotriva corupției. Nu este vorba numai de credibilitate (credibilitatea este diferită de percepție, unde e altă problemă), ci și de expertiză. 
Bulgaria nu va scăpa de MCV, căci nu este vorba doar de recomandarea Comisiei și decizia Comisiei Europene de a anula o altă decizie, este rezultatul unor condiționări din tratatul de aderare. Este bine că în România nu i-a venit nimănui ideea înființării unui consiliu post-monitorizare pentru perioada de după MCV. Între actualul raport MCV și modelul consiliului post-monitorizare, MCV-ul oferă mai multe avantaje.
 
Este dezamăgitoare concluzia Comisiei privind capra vecinului? Da, dar nu chiar atât de rău. În România, sunt dezbateri de fond pe justiție, au fost luate măsuri, este discuția despre cum este livrată justiția, mult mai sănătoase democratic, în timp ce statul cu care ne comparăm se ocupă de forme fără fond, iar la un moment dat se va vedea.
 
P.S.: Draftul MCV-ului trebuie să rămână clasificat, nu am înțeles cearta de acum câteva zile între sindicatul magistraților, Ministerul Justiției și alții.
Reacție publicată inițial pe Facebook. 
sursa imagine: justice | Shutterstock.com

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.