Dependența României de Germania

Dependența României de Germania

Politica economică de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial a fost în ultima perioadă un punct de intersecție cu câteva lecturi. Atenția mi-a fost furată de evoluția relațiilor economice ale Germaniei cu statele din Balcani.

Așa am ajuns la relațiile comerciale dintre România și Germania din perioada premergătoare Marelui Război. În 1937, 19,2% din totalul exporturilor românești mergeau către Germania, procentul ajungând la 43,1% în 1939. În privința importurilor, acestea sar de la 18,9%  în 1937 la 56,1% din totalul importurilor românești având ca origine Germania¹.

Până în 1938 a reușit România să reziste expansiunii economice naziste, bazându-se pe un sistem de alianțe și de parteneri care nu a mai ținut în contextul european de la sfârșitul decadei 30, iar comerțul cu Germania nazistă rămânând ca unică soluție în lipsa alternativelor.  Nici evoluția acordurilor comerciale din perioada respectivă nu a fost una dezirabilă, chiar departe de a fi dezirabilă. În fine, nu trebuie să neglijăm impactul anexării Austriei și a Sudeților de către Germania din 1938.

Revenind în prezent, la nivelul anului 2017, 23% din exporturile românești mergeau către Germania². În principal, este vorba de piese și cablaje pentru mașini și utilaje, ceea ce pe termen mediu și lung se poate transforma într-un dezavantaj major. Îmi amintesc de consorțiul european care, pentru început, se va ocupa de produs baterii electrice, din care România nu face parte, dar și operaționalizarea în 2020 a fabricii de mașini electrice din Georgia – un proiect Chang’an Automobile și AiGroup, unde exportul către Europa este țintit. Oricum, riscul recesiunii în Germania și tensiunile comerciale în care sunt câteva produse finale sub atenția sancțiunilor și tarifelor, mai ales exporturile de mașini, stau asemenea unei ghilotine deasupra economiei. Germania este urmată de Italia, 10%, și Franța, 6%. Deși suntem la granița Europei, 78% dintre exporturi merg către Europa, urmată de Asia cu doar 12%, și Africa cu 4,4%.

La nivelul importurilor, 20% din totalul importurilor României provin din Germania, urmate de cele italiene cu aproape 10% și cele din Ungaria cu 7,2%. 83% din importuri provin din Europa, urmate de Asia cu 14% și America de Nord cu 1,9%.

Aici este vorba doar de capitolul comercial, unde legăturile dintre Germania și România riscă să fie periculoase pentru cei care locuiesc în zona Carpaților. Un șoc, deși cu impact economic negativ, ar putea, în varianta optimistă, să conducă către o reechilibrare strategică a comerțului României. Altfel, nu putem vorbi nici de autonomie decizională, nici de securitate economică. În plan comercial, a fi piață de desfacere pentru produsele low-cost ale economiei germane și furnizorul materialelor unor materiale pentru aceeași industrie germană, aflată sub imense presiuni, nu este o opțiune sustenabilă. Mă gândesc cum reușesc state precum Finlanda, Georgia sau Turcia să aibă relații comerciale mai echilibrate, deși strategic sunt puse în situația mai dificile. În final, merită menționat că reechilibrarea nu înseamnă neapărat limitarea importurilor/exporturilor din/către Germania; nici nu cred că este de dorit o astfel de abordare limitativă.

1. Hehn, P., 2005, A low dishonest decade. The Great Powers, Eastern Europe, and the economic origins of WWII, 1930-1941, Continuun: NY, London [↩]
2. Simoes, A.J.G.; Hidalgo, C.A., 2011 (2019), The Economic Complexity Observatory: An Analytical Tool for Understanding the Dynamics of Economic Development, MIT Media Lab [↩]