Schengen în Caracal

Schengen în Caracal

Caracal ar fi putut fi parte a spațiului Schengen, zona europeană de liberă circulație fără controale la frontiere interne. De la Constanța la Lisabona sau de la Slatina la Berlin, cetățenii europeni, inclusiv cetățenii români, ar fi putut beneficia de posibilitatea de a circula nestingheriți prin Uniunea Europeană.

26 de țări, dintre care 22 din UE, aplică setul de norme privind spațiul Schegen în integralitate. România, Bulgaria și Croația mai de îndeplinit câteva condiții, motiv pentru care mai multe state europene se opun aderării la Schengen, rezultând în păstrarea, cel puțin pe moment, a controlului la frontieră. Este un control care devine enervant când te gândești la timpul de așteptare la Vama Nădlac sau la Vama Giurgiu, pe care le traversezi pentru a ajunge într-un alt stat tot din UE. Dacă ai fi în Polonia, nu ai fi avut această problemă pentru a ajunge în Ungaria sau în Lituania.

Pe lângă standardizarea măsurilor de control al frontierelor externe, libera circulație pe plan intern/eliminarea controalelor la frontierele interne vine cu necesitatea consolidării cooperării judiciare și polițienești pentru combaterea
criminalității. Criminalitatea transfrontalieră este o problemă, iar eliminarea controalelor la graniță înseamnă, în general, mai multe oportunități de afaceri și pentru infractori. Iar criminalitatea, în ultimă instanță, înseamnă și probleme pentru buna funcționare a pieței unice europene, nu numai transformarea unei zone complicate într-un rai al infractorilor europeni. Cooperarea propriu zisă la nivel internațional pleacă de la premisa că autoritățile judiciare și polițienești deja funcționează bine, eficient și în timp util în activitate pe care o desfășoară pe plan național.

Dacă am fi fost în Schegen, criminalul din Caracal ar fi avut posibilitatea ca, în timpul care a trecut de când victima sunase de trei ori la 112 până când au intrat în casă, să ajungă la Strasbourg. Cu victima în portbagaj. Nu suntem în Schengen, deci, cel puțin teoretic, ar fi avut un obstacol în plus la trecerea frontierei, un control.

În final, nu putem vorbim de Schengen fără îndeplinirea recomandărilor din cadrul rapoartelor MCV, întrucât sunt vizibile efectele corupției. Dar este vorba și despre criminalitate, căci nu există niciun dubiu: corupția favorizează criminalitatea.  Ultimul raport realizat de Comisia Europeană (2018) citează îngrijorarea Comisiei de la Veneția privind modificările codurilor penale (e drept că în raport cu capacitatea de a îndeplini obligațiile internaționale asumate de stat):

Comisia de la Veneția subliniază faptul că, „luate separat, dar, în
special, din perspectiva efectului lor cumulativ, multe modificări vor afecta grav eficacitatea sistemului de justiție penală din România în ceea ce privește combaterea diferitelor forme de criminalitate, inclusiv a infracțiunilor legate de corupție, a infracțiunilor comise cu violență și a criminalității organizate.”

În tot acest context, amintind de faptul că decidenții și reprezentanții partenerilor externi ai României vor citi astăzi în New York Times cum i-a luat 19 ore de la apel Poliției Române să intervină într-un caz de răpire, discuțiile despre Schegen sunt neproductive.  Degeaba scrie presa de stat cum noul ministru al afacerilor externe, întâmplător ministru și la ultima tragedia bazată pe precizia sistemului 112, descrie într-o formulă de tipul bătând cu pumnul în masă binemeritate poziție a în Schegen pentru cetățenii români, drepturi egale și contribuția României la spațiul de securitate regional. Nu există spațiu de securitate cu criminalitate în floare, cu export de criminalitate, cu impunitate și corupție.