Senatul SUA formalizează opoziția față de retragerea din NATO

Senatul SUA formalizează opoziția față de retragerea din NATO

Patru senatori americani au introdus o propunere legislativă prin care să fie formalizată opoziția Congresului Statelor Unite față de orice retragere din NATO. Propunerea vine ca reacție față de atacurile lui Trump la adresa statelor aliate și a dezbaterilor privind angajamentul Statelor Unite față de NATO.

Proiectul va introduce explicit președintelui Statelor Unite să se retragă din NATO fără aprobarea Senatului. Propunerea bipartizană introduce cerința obținerii consimțământului Senatului pentru orice modificare sau încheiere a apartenenței la Tratatul Nord-Atlantic, consimțământ manifestat prin aprobarea a două treimi din senatorii prezenți sau printr-o lege a Congresului Statelor Unite.

De altfel, primul articol introduce opoziția Congresului față de retragerea Statelor Unite din Tratatul Nord-Atlantic: „Congresul se opune oricărui efort de retragere a Statelor Unite din Tratatul Nord-Atlantic, semnat la Washington D.C. pe 4 aprilie 1949”.

Mai mult, consilierul juridic1 al Senatului este autorizat să reprezinte Senatul în inițiere sau intervențiile în orice procedură juridică din orice curte federală în numele Senatului pentru a se opune retragerii sau pentru asigurarea că retragerea se va face respectând rezoluția propusă.

Proiectul a fost introdus de senatorii Tim Kaine (Partidul Democrat, Virginia), Cory Gardner (Partidul Republican – Colorado), Jack Reed (Partidul Democrat, Rhode Island) și John McCain (Partidul Republican, Arizona). Pentru a deveni realitate, proiectul de rezoluție trebuie să treacă de Senat, de Camera Reprezentanților și să fie promulgat de președinte.

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, în timp ce Donald J. Trump ateriza în Bruxelles pentru Summitul NATO, Senatul SUA a trecut o moțiune neobligatorie cu 97 la 2 prin care își arăta sprijinul pentru NATO, pentru principiul apărării colective, urgentând demersurile administrației pentru contracararea amestecului Rusiei în Statele Unite și alte democrații.

Proiectul rezoluției este disponibil la adresa următoare: https://www.scribd.com/document/384781377/Kaine-Gardner-Reed-McCain-Introduce-Bill-to-Prevent-the-President-From-Leaving-NATO.

sursa imagine: Senate.gov
  1. traducere nepotrivită, având în vedere ce înseamnă legal counsel în cadrul juridic al SUA []

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.