O gară centrală deprimantă

M-am plimbat puțin prin împrejurul Gării de Nord astăzi și am rămas cu un gust amar. În afară de Aeroportul Henri Coandă, aceasta este probabil al doilea loc din București pe lângă care trecem în fugă și care, totuși, lasă o primă impresie vizitatorului, oricine ar fi el și de oriunde ar veni.

Seringi pe jos, plăci din tavan căzute sau incomplete, pereți și piloni scorojiți, panouri goale și lista poante continua. Am putea face un film de groază în timpul zilei despre acest loc, chiar dacă poate fi reabilitat acest loc. Dacă adăugăm sălile de așteptare și zidurile care separă liniile de cale ferată de bulevard…

Găsisem acum câteva luni un fragment cu istoria apariției clădirii Gării de Nord și îți lăsa o altă imagine. Este drept că, între timp, au trecut două războaie mondiale, regimul comunism care și-a aplicat stilul și o perioadă post-decembristă în care totul a fost lăsat să se ducă.

Cred că există câteva modalități prin care locul acela poate fi reînsuflețit. Erau organizate în anii trecuți o serie de momente tip street delivery. Făceau o treabă foarte bună, însă este drept că nu prea ai cum să le permanentizezi. Totuși, reamenajări pot fi făcute, reparații care să acopere problemele amintite pot fi întreprinse.

Nu este în interesul nimănui să ai un punct feroviar central care să îți ofere ca atracții două cafenele, trei fast-food-uri și cinci patiserii. Există un mic parc la ieșire care poate fi inclus într-un proiect care să schimbe fața acelui obiectiv, există spațiu pentru alte activități și mini-proiecte integrate.

Criticii vor spune că nu există bani și dorință. Legat de primul aspect, nu sunt sigur că nu există. Legat de al doilea, administrația defectuoasă ține și de cetățeni, nu numai de administratori și grupurile de interese din jurul principalelor instituții implicate.

Imaginea postsocialistă este deprimantă…