Lecția lui Donald Trump

Lecția lui Donald Trump

Donald Trump a oferit cea mai bună lecție pe care o putea da vreun lider celor care visează să ajungă în prim-planul politicii din orice stat. Donald Trump știe că o națiune divizată este o națiune slabă, o națiune care în loc să lupte pentru idealurile comune nu face altceva decât să se autosaboteze. Știe că rolul principal al elitelor naționale este să asigure bunăstarea cetățenilor ei, dincolo de clivajele interne și interesele de grup.

Primul discurs al lui Donald Trump în calitate de președinte-ales al Statelor Unite a venit după ce a primit apelul cu felicitări din partea contracandidatului, respectiv Hillary Clinton. Apoi urmează un minut de apreciere pentru contracanddiat pentru întreaga cursă electorală și carieră politică. După, în discursul de victorie, urmează esențialul:

Now it’s time for America to bind the wounds of division; have to get together. To all Republicans and Democrats and independents across this nation, I say it is time for us to come together as one united people. It’s time. I pledge to every citizen of our land that I will be president for all Americans, and this is so important to me. For those who have chosen not to support me in the past, of which there were a few people. . . I’m reaching out to you for your guidance and your help so that we can work together and unify our great country.

În traducere:

Acum este momentul pentru America să panseze rănile divizării; trebuie să se reunească. Tuturor republicanilor și democraților și independenților din țara acestei națiuni, le spun că este timpul pentru noi să fim împreună ca un popor unit. Este timpul. Promit solemn fiecărui cetățean al acestui pământ că voi fi președintele tuturor americanilor, și că asta este așa de important pentru mine. Celor care au ales să nu mă sprijine în trecut, dintre care au fost puțini oameni…. ajung la voi pentru sfaturile și ajutorul vostru astfel încât să putem lucra împreună și uni marea noastră țară.

Mai mult, pe 22 noiembrie, Donald Trump a fost în redacția The New York Times, ziar al cărui birou director a fost printre primele care și-a anunțat susținerea pentru Hillary Clinton și care a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai candidatului republican, inclusiv acum după alegere.

A avut o serie de poziții foarte bune, gândindu-se, pe subiecte sensibile, atât la trenduri globale, cât și la costul pentru companiile americane de a susține anumite politici.

A arătat că are o viziune clară despre următorii, spune el, opt ani de guvernare, reușind să împace subiecte precum publicația conservatoare Breitbart, schimbările climatice, companiile americane și rolul Statelor Unite pe plan global.

Personal, mi se pare un foarte bun început pentru un program de reconciliere națională post-campanie, ceea ce în România nu am văzut niciodată.

România nu a avut niciodată un astfel de moment.

În 1990, Ion Iliescu a trimis forțele de ordine și minerii împotriva protestatarilor și populației civile din Piața Universității, văzând „elemente de-a dreptul fasciste”.

Emil Constantinescu a fost învins de sistem, lăsând să se înțeleagă că sunt două lumi separate.

Sub Adrian Năstase, România a avut probabil unul dintre cele mai corupte regimuri din istorie, cu oligarhi care aveau ușa deschisă la președinție, iar o neonomenklatură făcea ce dorea prin țară.

Traian Băsescu prin sprijinirea măsurilor anticorupție și a unor reforme importante pentru dezvoltarea Românie a provocat o resurecție a luptei împotriva sa. Culminând cu două referendumuri de demitere în care populația i-a luat parte, în pofida alianțelor politice, România a cunoscut probabil cea mai divizată perioadă. Ne amintim de perioada de 2012-2014 în care se discuta despre coabitare între palate.

În 2009, Mircea Geoană amintea în discursul său de aproape victorie de o victorie a normalității și cetățenilor care își doreau o viață mai bună, de parcă cu o zi înainte nu ar fi fost normalitate sau că alegătorii altora nu și-ar fi dorit o viață mai bună. Ce să mai spunem despre discursul în numele democrației.

Iar Klaus Iohannis și-a propus să se distanțeze cât mai mult de ceea ce a reprezentat Traian Băsescu, luând apărarea unor grupuri private încă din prima parte a mandatului, dând lecții de integritate când era incompatibil și obținea casele în moduri nepotrivite. Ghinion, cum ar spune.

În toată acestă perioadă, divizarea a fost politica de rutină. Tot ce a apărut a apărut din ură. Cel mai nou experient este Nicușor Dan cu „teleormanizarea” României și candidații USR mesaje precum cel al unui candidat la Senat care spune că „românul e o ființă înapoiată”. Sau Coaliția pentru Familie care își propune să limiteze drepturile cetățenilor aparținând minorităților, demers sprijinit de PNL, PSD, USR și ALDE.

Democrație, unde ești? Personal, cred că putem vorbi de acest mesaj ca lecția lui Donald Trump pentru liderii politici din alte state. Din păcate, în România, astfel de mesaje nu am văzut decât la câțiva lideri în momentul preluării mandatului, unul fiind Dacian Cioloș, dar care pare să renunțe la această abordare în ultimul timp, de când este pe afișul electoral al două partide, deși nu este competitor electoral.