Deschide ochii la Pro TV
Pro TV s-ar putea să fi făcut un serial bun cu ideea pe care a pus-o în aplicare prin Deschide Ochii, serialul care a avut aseară premiera.
Deşi povestea în care un erou are anumite deficienţe şi face anumite fapte bune nu este una nouă la nivel internaţional, în România s-ar putea să prindă. În plus, are şi o doză de suspans care merită luată în considerare în momentul în care evaluăm acest serial de televiziune.
După câteva episoade, însă, vom putea spune cu adevărat dacă va avea sa nu potenţial de creştere. Povestea este interesantă, iar cazurile care vor fi abordate de eroii serialului îi pot spori creşterea. Un bun start pentru această televiziune. Nu ştiu cum vor prefera să abordeze serialul în ceea ce priveştia continuitatea pe sezoane a unui anumit fir epic.
Până atunci, recomand vizionarea acestuia, dacă aveţi timp, desigur.
Din comunicatul de presă:
Luni, 4 ianuarie, debutează producția românească eveniment ‘Deschide ochii’, numai pe PRO TV. Telespectatorii vor face cunoștință cu Horia Barbu (Victor Rebengiuc), avocatul nevăzător genial, care reușește, de fiecare dată, cu fiecare caz, să demonstreze că pasiunea, determinarea și muncă pot duce la rezultatele corecte!
De la 20:30, primul episod le va aduce telespectatorilor un caz interesant, în care un scurtcircuit dă peste cap viața unei întregi familii, a prietenilor și chiar și a vecinilor. Horia Barbu, ajutat de mâna sa dreaptă, Denis Tomulescu (Andi Vasluianu) și Emilia Sterian, tânăra studentă la Facultatea de Drept, care este stagiară la cabinetul de avocatură, vor face tot posibilul pentru a descoperi ce s-a întâmplat și, mai ales, persoana vinovată.
În episodul doi, un tată riscă să nu își mai vadă niciodată copilul, într-o poveste care pare cusută cu fir alb. Însă avocatul Horia Barbu, nevăzătorul perspicace care este, în același timp, un foarte bun strateg, va reuși să afle povestea adevărată din spatele acestei familii deja dezbinate.
Pe 4 ianuarie, de la ora 20:30, PRO TV îi aduce pe micile ecrane, în premieră absolută, pe Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Aylin Cadir, Răzvan Vasilescu, Radu Gabriel și mulți alți actori valoroși, într-un serial care spune povestea avocatului nevăzător care apără numai persoane nevinovate.
