Costul apei în diferite orașe din statele dezvoltate sau emergente
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a publicat recent raportul „Environment at Glance” pentru anul 2015. Acesta oferă un privire de ansamblu asupra tendințelor în ceea ce privește mediul înconjurător și problemele de mediu din diferite state dezvoltate sau emergente. Anula cesta, de exemplu, organizația și autorii studiului aruncă o privire pe statele membre OECD, Uniunea Europeană și alte zece state partenere. Raportul prezintă tendințele și evoluțiile diferitor problematicii de mediu, de la emisiile de gaze cu efecte de seră la eficiența politicilor de sprijinire a măsurile generatoare de energie alternativă.
Cât costă apa în diferite orașe?
Mi-a atras atenția capitolul dedicat prețului apei din diferite orașe analizate. Desigur, contextul actual din România poate fi un motiv pentru care m-am oprit asupra costului metrului cub de apă în oraș, dar rezultatele sunt interesante. De ce? Costurile variază foarte mult. În timp ce Aarhus, Puebla și Copenhaga au niște tarife astronomice, alte state, de la care te-ai aștepta, în mod normal, la costuri ridicate, se remarcă prin faptul că un sunt chiar așa de mari. Și să dau câteva exemple: Seul, Osaka, Roma, Madrid.
Transcriu costurile pe metru cub din câteva orașe, astfel încât să vedem cum se poziționează Bucureștiul, alte orașe ale țării, dar și pentru a ne întreba care sunt cauzele care creează aceste variații, de la Tokyo cu 2,18 USD la Aarhus cu 9,8 USD. La nivelul Uniunii Europene avem nordul cu prețurile astronomice și sudul cu variante mai accesibile, urmărind modelul dezvoltării și nivelul dezvoltării, dar dacă mergem la nivelul OECD, găsim câteva contraexemple bune, pe care le veți remarca din exemplele următoare, având ca sursă Asociația Internațională a Apei.
- Budapesta – 3,21 USD;
- Ierusalim – 2,76 USD;
- Barcelona – 3,40 USD;
- Guadalajara – 0,87 USD;
- Puebla – 9,80 USD;
- Amsterdam – 4,53 USD;
- Paris – 4,16 USD;
- Washignton – 4,18 USD;
- New York – 3,94 USD;
- Manchester – 5,77 USD;
- Londra – 3,98 USD;
- Stockholm – 2,52 USD;
- Madrid – 2,17 USD;
- Viena – 5,20 USD;
- Bruxelles – 4,95 USD;
- Winnipeg – 3,76 USD;
- Milano – 0,83 USD;
- Seul – 0,53 USD;
- Tokyo – 2,18 USD;
- Osaka – 1,53 USD;
- Oslo – 4,32 USD.
Prețurile de mai sus sunt cele plătite de consumatori – utilizatori casnici sau mici afaceri – pe metru cub la un consum anual de 200 de metri cubi. În București, consumatorii, indiferent de natura lor, plătesc 1,43 USD pentru fiecare metru cub, aproape dublu față de capitala Coreei de Sud sau o treime din costul din Paris.
Este difícil de ajuns la concluzii sau generalizări, având în vedere această diversitate și diferențele mari inclusiv dintre regiuni. E clar că nivelul intervenției autorităților mai ridicat sau mai puțin ridicat, iar costurile se împart între diferiți actori. Sper că acest articol oferă o imagine corectă asupra situației, ținând cont de informațiile incorecte promovate în media în diferite cazuri de corupție ce implică efecte negative asupra consumatorilor bucureșteni de apă.
